Sony Cyber-shot TX1 şi WX1, primele camere cu senzorul pe dos

06.08.2009
Sony Cyber-shot TX1 şi WX1, primele camere cu senzorul pe dos

Când lumina ajunge prin obiectiv la senzor, trebuie să treacă printr-un strat de micro-lentile, un fitru de culoare şi un strat de fire subţiri înainte de-a ajunge la fotodiode. Lucrurile stau însă altfel cu noul senzor Exmor R de tip CMOS. Deoarece o parte din lumină era reflectată de stratul cu fire subţiri, iar el nu putea fi desprins de fotodiode, cele două straturi legate au fost inversate. Lumina cade astfel pe spatele senzorului, ajungând la fotodiode mult mai repede. Avantajele acestei configuraţii sunt dublarea senzitivităţii senzorului şi reducerea semnificativă a zgomotului. Primele camere foto compacte care vor avea senzor Exmor R vor fi Sony Cyber-shot TX1 şi WX1.

Sony Cyber-shot WX1 cu noul senzor inversat Exmor R

Urmărește Go4IT.ro pe Google News