Canon lansează EOS M50 Mark II, un mirrorless pentru vloggeri

14.10.2020
Canon lansează EOS M50 Mark II, un mirrorless pentru vloggeri

Canon a anunțat o nouă cameră mirrorless, de data aceasta dedicată creatorilor de conținut digital. Vorbim desigur despre vloggeri și streameri, în principal, cei care au nevoie de o cameră relativ compactă, dar puternică, capabilă să poată fi folosită în orice situație. În loc să vină cu o alternativă la noua Sony ZV-1, Canon a realizat EOS M50 Mark II, practic o revizie hardware pentru modelul său anterior de cameră mirrorless mid-range.

EOS M50 Mark II este un upgrade destul de mic față de modelul anterior

EOS M50 Mark II este un aparat foto îmbunătățit doar pe alocuri față de modelul precedent. Vorbim despre același senzor de 24,1 megapixeli și același procesor de imagine DIGIC 8. Acestea primesc însă niște funcții care îi vor bucura pe cei care își doreau funcțiile de pe camerele Sony și pe modelele Canon. Este vorba despre focalizare pe ochi în fotografii și clipuri video, câț și posibilitatea de a înregistra clipuri în format vertical, pentru publicare pe rețele de socializare. Desigur, transferul poate fi realizat direct pe un smartphone.

În termeni de design, camera este aproape identică față de modelul precedent. Include un ecran rabatabil de 3” similar, însă acum beneficiază și de un buton pentru înregistrare video dedicat, cât și un mod în care poți seta un delay de până la 10 secunde pentru începerea înregistrării. O altă noutate ar fi posibilitatea de a scoate semnal curat din cameră prin intermediul unui port mini-HDMI, pentru înregistrare pe un dispozitiv extern sau un computer cu o placă de captură.

Pentru livestream-uri nu va trebui însă să apelezi la alte dispozitive. Atunci când camera este conectată la Wi-Fi, aceasta se poate conecta direct la YouTube Live pentru transmisii fără smartphone sau un PC.

Prețul noului Canon EOS M50 Mark II este de 600 dolari pentru body și 700 dolari în varianta kit, cu un obiectiv 15-45mm f/3.5-6.3. Camera va fi disponibilă spre sfârșitul lunii noiembrie.

sursa: Gizmodo

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult