Panasonic și Leica anunță L2, o nouă alianță prin care vor dezvolta camere și obiective foto la comun

31.05.2022
Panasonic și Leica anunță L2, o nouă alianță prin care vor dezvolta camere și obiective foto la comun

Panasonic și Leica erau deja companii partenere, atât în domeniul camerelor mirrorless pe format Micro Four Thirds Lumix G, cât și camerelor Full Frame din seria Lumix S. Astfel, anunțul că cele două companii pun bazele unei noi alianțe, numită L2 (L Squared/L la pătrat), nu este tocmai o surpriză. Camerele și obiectivele pe care cele două companii le vor lansa în viitor vor folosi pe baza acestui parteneriat tehnologiile la comun, chiar dacă vor fi vândute în continuare sub brandurile proprii.

Leica și Panasonic colaborau deja în domeniul camerelor foto și video

Leica este unul dintre puținii producători de lentile pentru camerele Lumix G pe format Micro Four Thirds și unul dintre partenerii Panasonic pentru dezvoltarea anumitor camere. În consecință, Panasonic oferă celor de la Leica deja tehnologii pe care le integrează în camerele lor digitale. De asemenea, Panasonic și Leica sunt membri fondatori ai L-Mount Mirrorless Alliance, pentru dezvoltarea de camere foto Full Frame pe montură full-frame, din care fac parte și Sigma și Leitz (un alt brand Leica).

Prin înființarea L2, cele două companii promit să colaboreze îndeaproape pentru dezvoltarea de noi tehnologii și produse:

„Prin această colaborare, cele două companii vor investi la comun în noi tehnologii care pot fi încorporate în camere și obiective, și vor integra tehnologii dezvoltate la comun în produsele Leica și Lumix pentru a le îmbunătăți și mai mult capabilitățile. De acum înainte, Leica și Lumix vor folosi tehnologiile L2, care vor deschide noi posibilități creative către utilizatorii de camere și în activitățile de marketing pentru a dezvolta un sistem de colaborare pe termen lung.”, au anunțat cele două companii într-un comunicat de presă.

Având la dispoziție tehnologiile optice dezvoltate de Leica, Panasonic ar putea lansa lentile mai performante, la prețuri probabil mai accesibile decât cele vândute direct de Leica. De asemenea, poate că acest parteneriat va duce la implementarea unui sistem mai performant de focalizare automată pe modelele de camere LUMIX. Totodată, Leica va beneficia de pe urma tehnologiilor foto dezvoltate de Panasonic, în special în zona de software, unde Panasonic oferă avantaje față de ceilalți producători din piață.

sursa: Engadget

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult