VIDEO: De ce nu e bine să uiţi data la care aniversați relația

26.07.2020

Dacă eşti bărbat, ai păţit cel puţin o dată în viaţă asta: ai uitat data la care ai intrat într-o nouă relaţie. Într-o scenetă hazlie, care s-a viralizat, exact acest lucru a păţit acest nefericit.

Bărbatul a întrebat-o pe iubita lui care e parola de la laptop, iar tânăra i-a spus că este data la care îşi aniversează relaţia. Din păcate pentru el, nu a reuşit nici din mai multe încercări. Ce a urmat vedeţi în clipul ataşat.

Bărbații sunt uituci. E demostrat științific

Bărbații uită mai mult decât femeile, potrivit unui studiu realizat de Institutul Norvegian de Știință și Tehnologie. Partea proastă este că bărbații de 30 de ani uită la fel de multe lucruri ca cei de 60 de ani, potrivit lui Jostein Holmen, profesor la instituție.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 48.000 de oameni. Aceștia au fost întrebați, printre altele, de câte ori au avut probleme în a-și aminti lucruri, când au avut dificultăți să își amintească nume și date sau dacă își amintesc ce făceau în urmă cu un an. Din nouă întrebări puse, bărbații au avut dificultăți să răspundă la nouă. Cel mai greu le-a fost să își amintească date și nume.

De ce bărbații uită mai mult decât femeile nu se știe deocamdată exact.

Studiul a mai arătat că persoanele cu o educație mai avansată uită mai puțin.

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult