A-DATA a lansat “cele mai subţiri” HDD-uri portabile

08.06.2009
A-DATA a lansat “cele mai subţiri” HDD-uri portabile

Prezentate săptămâna trecută la Computex 2009, noile hard-discuri portabile de 2.5 inch A-DATA NH92 au o grosime de 12 mm şi cântăresc 152 de grame, măsuri cu care vor stârni invidie în rândul marilor producători (Western Digital, Seagate) şi admiraţie printre pasionaţii de calculatoare.

A-Data NH92

Mai mult, dacă punem la socoteală designul estetic al carcasei, alături de construcţia de calitate (s-a avut în vedere şi rezistenţa la şocuri mecanice), putem spune că avem în faţă unele dintre cele mai interesante produse din categoria lor. Rămâne de văzut cât de performante şi cât de fiabile se vor dovedi a fi. Seria NH92 cuprinde discuri de 250 GB, 320 GB, 400 GB sau 500 GB, conectabile pe USB 2.0. Cei de la A-DATA nu au comunicat încă preţul şi disponibilitatea lor.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News