AMD Radeon HD 6970 în versiune cu 1GB, la numai 279 dolari ?

18.01.2011
AMD Radeon HD 6970 în versiune cu 1GB, la numai 279 dolari ?


AMD Radeon HD 6970
a fost lansat iniţial în versiune cu
2GB memorie video, disponibilă pentru un preţ de
379 dolari, în timp ce modelul mai ieftin,
Radeon HD 6950 a primit un preţ de 299
dolari.

Dacă informaţiile se dovedesc a fi adevărate, Radeon HD
6970 cu 1GB memorie video
va fi mai ieftin cu 100
de dolari
decât versiunea cu 2GB memorie, iar
Radeon HD 6950 cu 1GB va fi chiar mai ieftin.


Reducerile masive de preţuri practicate de
AMD
pentru seria Radeon HD 6970 şi 6950, reprezintă o mişcare
îndrăzneaţă prin care compania încearcă să concureze noile modele
GeForce GTX 560Ti de la
NVIDIA
, aşteptate pentru lansare nu mai târziu de 25
ianuarie
.


Versiunile de Radeon HD 6970 şi 6950, echipate cu 1GB memorie
video, folosesc acelaşi bus de 256 biţi şi un
total de 8 chip-uri GDDR5, fiecare cu o densitate
de stocare redusă la 1GB.

Pe lângă folosirea unor chip-uri de memorie mai ieftine, AMD a
renunţat şi la costisitoarele unităţi VRM
digitale
, folosite pentru alimentarea procesorului grafic
şi chip-urile de memorie, în favoarea unor versiuni mai puţin
costisitoare dar cu funcţionalitate similară.


În timp ce frecvenţele de lucru pentru GPU şi memorie rămân
neschimbate pentru versiunea cu design de referinţă AMD, compania a
dat mână liberă partenerilor săi pentru crearea unor versiuni cu
design modificat pentru PCB şi sistemul de
răcire
.


Pe lângă versiuni modificate de Radeon HD 6970 şi 6950, AMD va
introduce şi variante „Turbo” pentru
Radeon HD 6870, caracterizate prin frecvenţe de
funcţionare semnificativ mărite.

UPDATE: AMD a confirmat Radeon HD 6950 în versiune cu
1GB, pentru un preţ situat între 269 şi 279 dolari.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News