Earin A-3 este un set de căști true wireless aproape invizibile

10.01.2021
Earin A-3 este un set de căști true wireless aproape invizibile

Dezvăluit cu o săptămână înainte de startul expoziției CES 2021, Earin A-3 este un set de căști true wireless cu dotări aproape premium, recomandate prin designul foarte discret.

Samsung a creat Galaxy Buds Live, celebrele căști de forma bobului de fasole, care respectă forma anatomică a urechii pentru obținerea unui design cât mai compact dar funcțional. Din păcate, experimentul nu prea a dat rezultatele dorite, potrivirea cu diferitele forme ale urechii fiind uneori problematică. La final, produsul rezultat nici măcar nu este atât de compact, pe cât ar dori să transmită pliantele publicitare.

Venind cu o abordare diferită, Earin A-3 forțează miniaturizarea până aproape de limitele tehnologiilor actuale, rezultatul fiind un produs asemănător căștilor-spion, dar cu fidelitate audio comparabilă unor căști premium. Potrivit companiei producătoare, difuzorul cu diametru de 14.3 mm instalat în fiecare cască poate ”muta cu 20% mai mult aer” decât soluțiile competitorilor.

Earin A-3

Căștile vin într-o cutie pentru transport compatibilă cu adaptoare de încărcare wireless. Acesta oferă până la 30 ore autonomie totală. În ciuda construcției care abia lasă loc pentru acumulator, căștile Earin A-3 promit până la 5 ore de autonomie cu o singură încărcare. Carcasa cu certificare IP52 este protejată împotriva prafului și stropirii cu apă.

Având în vedere constrângerile de design, excluderea funcției Noise Canceling de pe lista specificațiilor nu ar trebui să surprindă. Totuși, producătorul menționează folosirea unui algoritm pentru reducerea zgomotului de vânt, ce ar trebui să permită o experiență mai confortabilă la folosirea în spații deschise.

Earin A-3

Cu preț de 199 dolari, căștile Earin A-3 vor fi disponibile începând cu săptămânile următoare exclusiv în versiune de culoare neagră, doar cutiuța pentru transport putând fi aleasă în variantă pe argintiu sau negru.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult