Gigabyte Brix 2, mini PC-ul pentru jocuri mai mic decât un controller Xbox

Autor: Aurelian Mihai 04.06.2014
Gigabyte Brix 2, mini PC-ul pentru jocuri mai mic decât un controller Xbox

Gigabyte ne propune un mini PC cu performanţe de top, capabil să funcţioneze cu două ecrane 4K simultan, ba chiar să ia rolul unui PC pentru jocuri în sufragerie.

Prezentat într-o carcasă de forma unui cub cu dimensiuni 11x12x6 cm, suficient de mic pentru a încăpea în palmă, Gigabyte Brix 2 pune la bătaie o platformă Intel cu procesor Haswell (Core i7-4710HQ sau Core i5-4200H) şi placă video NVIDIA GeForce 760M, capabilă să redea jocuri DirectX 11 de generaţie recentă.

Gigabyte Brix 2, mini PC-ul pentru jocuri mai mic decât un controller Xbox

Cu preţ situat între 499 şi 599 dolari, Brix 2 promite să redea jocuri ca Dirt II şi Cysis 3 la nivel acceptabil de performanţă, oferind totodată un repertoriu complet de conectori pentru rolul de PC multimedia în sufragerie: două ieşiri HDMI şi mini DisplayPort, 4 conectori USB 3.0, interfaţă Gigabit Ethernet şi WiFi, respectiv conector jack 3.5mm pentru căşti poziţionat în partea din faţă.

Gigabyte Brix 2 - specificaţii

Fiind un sistem din categoria barebone, Brix 2 necesită achiziţia separată a unui HDD/SSD cu format 2.5 inch şi alte accesoriile necesare pentru obţinerea unui PC complet funcţional.

Gigabyte Brix 2

Potrivit reprezentanţilor Intel, mini PC-ul Gigabyte Brix 2 şi altele modele bazate pe noul format de carcasă vor putea fi livrate începând cu luna decembrie, unele dintre ele având preţ de pornire începând cu 199 dolari. Printre noile apariţii se vor găsi şi modele cu video proiector integrat, respectiv configuraţii cu sistem de răcire pasivă, adăpostite în carcasă realizată integral din aluminiu cu rol de radiator pentru componentele electronice aflate la interior.