Intel a anunţat noua familie „Skylake” de procesoare Intel Core pe 14nm şi chipsetul Z170 Express

05.08.2015
Intel a anunţat noua familie

Cu frecvenţe  de până la 4 GHz (4.2GHz în mod Turbo), noile procesoare Intel Core 6th generation înlocuiesc generaţiile anterioare  „Haswell” şi „Broadwell”, aducând îmbunătăţiri la nivel de performanţă şi eficienţa consumului de energie.

Reprezentată pentru început de modelele Core i7-6700K şi Core i5-6600K, noua familie de procesoare „Skylake” face trecerea la memorii DDR4, completând tranziţia începută anul trecut cu platforma „Haswell-E”, adresată utilizatorilor entuziaşti. Compatibile exclusiv cu chipsetul Z170 Express, noile procesoare Intel „Skylake” necesită achiziţionarea unei plăci de bază cu socket LGA 1151.

Noul vârf de gamă mainstream, modelul Core i7-6700K este un procesor quad-core cu frecvenţă nominală de 4 GHz (până la 4.2 GHz în mod Turbo) şi tehnologie HyperThreading, echipat cu 8 MB memorie cache L3 şi un nucleu grafic din seria Intel HD 530, capabil să atingă o frecvenţă de până la  1.2 GHz în modul Boost.  

Varianta accesibilă Core i5-6600K atinge o frecvenţă nominală de 3.5 GHz (până la 3.9 GHz în mod Turbo), dar este lăsat cu doar 6 MB memorie cache L3 şi fără suport HyperThreading. În schimb, avem parte de aceeaşi implementare pentru grafică integrată, astfel că performanţele 3D ar trebui să fie la un nivel similar.

Ambele procesoare sunt prezentate cu un consum TDP de 91W, puţin mai mare decât valoarea de 88W specificată pentru vârful de gamă anterior – modelul Core i7 4790K. Deşi pare suspectă, ţinând cont de folosirea unui proces de fabricaţie mai fin (14nm vs 22nm), diferenţa în plus este dată de folosirea unui nucleu grafic ceva mai sofisticat, promiţând performanţe simţitor îmbunătăţite.

În ce priveşte alegerea memoriei RAM, utilizatorii pot opta între memorii DDR3L-1600 puţin costisitoare şi memorii DDR4-2133, cele din urmă promiţând performanţe îmbunătăţite.

Intel oferă modelul Core i7-6700K la preţul de 350 dolari, respectiv 243 dolari pentru varianta Core i5-6600K. Pachetul retail nu include soluţie de răcire, utilizatorii putând refolosi cooler-ul actual pentru socket LGA 1150. Ambele procesoare vin cu multiplicator deblocat, astfel că achiziţiona unui cooler aftermarket poate fi o investiţie bună pentru amatorii de overclocking.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult