Intel a dominat piața procesoarelor pentru PC în 2023. Cum s-a prezentat concurența de la AMD sau Apple

14.03.2024
Intel a dominat piața procesoarelor pentru PC în 2023. Cum s-a prezentat concurența de la AMD sau Apple
Foto: Intel Corporation

După topul producătorilor de smartphone-uri în preferințele utilizatorilor din România, agenția de cercetare Canalys revine cu un studiu cel puțin la fel de interesant: cel al livrărilor totale de procesoare pentru computere personale din 2023. Conform datelor oferite de Canalys, nu este o surpriză că acest clasament este condus în continuare de Intel, cu un avantaj semnificativ în fața principalilor săi urmăritori.

În ciuda problemelor financiare întâmpinate în precedenții doi ani, Intel ar trebui să aibă un an foarte bun în 2024, compania livrând nu mai puțin de 50 de milioane de procesoare (CPU) în cursul anului 2023, o creștere de 3% față de anul precedent. Principalii concurenți, AMD și Apple nu au reușit să livreze decât 8 milioane de unități, respectiv 6 milioane. Intel își securizează astfel poziția dominantă în acest domeniu, cu o cotă de piață de 78%, principalul urmăritor fiind AMD, cu numai 13% din această piață.

Celelalte aproximativ 9 procente, conform Canalys, sunt împărțite între ceilalți jucători de pe piața procesoarelor, cum ar fi Apple, Qualcomm, Arm sau MediaTek.

Intel
Foto: Canalys

Aceste performanțe demne de invidiat pentru Intel sunt posibile grație parteneriatelor pe care compania le are cu producători de PC-uri precum Dell, HP sau Lenovo: Canalys estimează că peste 50% dintre livrările de procesoare Intel din 2023 au fost făcute către Dell și Lenovo, iar nu mai puțin de 23% vândute utilizatorilor finali de către HP.

De asemenea, în cazul procesoarelor AMD, Lenovo ar fi primit 40% dintre comenzile acestora de procesoare, în timp ce HP s-a “mulțumit” cu numai 29%. În materie de vânzări către clienții finali, HP, ASUS și Lenovo au acoperit peste 80% dintre procesoarelor AMD, partea celor de la ASUS ridicându-se la 14% din aceste vânzări. Lenovo este și unul dintre cei mai importanți parteneri ai MediaTek, compania fiind responsabilă pentru 41% din încasările producătorului de cipuri.

În ciuda lansărilor de noi produse din această gamă, acest raport scoate în evidență și cota de piață neglijabilă pe care Apple o are pe piața de computere personale, în scădere cu 4% în 2023 față de 2022.

Sursa: ExtremeTech.com

Urmărește Go4IT.ro pe Google News