Intel anunță Wi-Fi 7 și promite o lansare în 2024, cu viteze de transfer dublate față de Wi-Fi 6

02.08.2022
Intel anunță Wi-Fi 7 și promite o lansare în 2024, cu viteze de transfer dublate față de Wi-Fi 6

Chiar dacă mulți dintre utilizatorii de dispozitive mobile nu au trecut nici încă la Wi-Fi 6 pe router-ele de acasă, Intel se pregătește deja de lansarea unui standard de generație următoare. Numit Wi-Fi 7, sau 802.11be, compania dorește să integreze noile cipuri de conectivitate wireless în dispozitive comerciale începând cu 2024. Pe lângă viteze semnificativ îmbunătățite față de Wi-Fi 6E, Intel spune că stabilitatea conexiunilor pe 6 GHz va fi mult mai bună.

Wi-Fi 7 de la Intel va debuta pe laptop-uri

Deja Wi-Fi 6E oferă viteze cu mult peste conexiunile la internet pe care le au utilizatorii instalate acasă, de peste 2 Gbps, însă Intel a dezvăluit că noile conexiuni Wi-Fi 7 vor depăși chiar și 5 Gbps. Având în vedere că operatorii din mai multe țări au anunțat deja conexiuni de 10 Gbps pentru clienții casnici, probabil că o nouă tehnologie wireless, mai rapidă are sens în acest context.

Primele dispozitive care vor primi Wi-Fi 7 vor fi laptop-urile, iar alte cipuri, mai mici și mai eficiente din punct de vedere al consumului de energie, vor fi dezvoltate în viitor. Astfel, are mai mult sens faptul că Intel vorbește despre latențe mai mici, și conexiuni mai stabile, cu viteze de download foarte mari, întrucât majoritatea transferurilor de fișiere de dimensiuni mari se întâmplă în continuare pe PC-uri.

„Wi-Fi 7 aproape dublează frecvența de bandă a lui 802.11ax (170 MHz) la 320 MHz și dublează viteza de transfer pe Wi-Fi. Având în vedere că mai este un an până când 802.11be se va lansa, există încă o șansă să putem îmbunătăți viteza de procesare și mai mult.”, a declarat Eric McLaughlin, vice președintele diviziei de soluții wireless de la Intel în cadrul unei conferințe de presă (ET News).

După laptop-uri, Intel consideră că dispozitivele care vor beneficia de pe urma îmbunătățirilor aduse de Wi-Fi 7 sunt domenii precum jocuri video high-end, care vor primi latență mai mică pe conexiuni wireless, dar și realitatea augmentată sau realitatea virtuală, care vor putea face streaming mai rapid de date din cloud, cât și roboți de toate felurile.

„Dezvoltăm soluția Intel de Wi-Fi 802.11be cu obiectivul de a primi certificarea Wi-Fi Alliance și va fi instalată în produse PC precum laptop-uri în 2024. Ne așteptăm să apară pe segmentele de piață majore în 2025”, a mai declarat McLaughlin.

Pe lângă Intel, rivali din piață precum Broadcom, MediaTek și Qualcomm lucrează de asemenea la soluții Wi-Fi 7.

sursa: ETNews

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult