Intel va oferi procesoare la care poți face upgrade prin software, plătind pentru a debloca performanță suplimentară

11.02.2022
Intel va oferi procesoare la care poți face upgrade prin software, plătind pentru a debloca performanță suplimentară

Conceptul nu este tocmai nou și a mai fost tatonat și în trecut, însă a fost abandonat după ce reacțiile primite din partea consumatorilor au fost mai vehemente decât era anticipat. De data aceasta, Intel nu plănuiește să vândă procesoare de top cu funcții dezactivate către consumatorii de rând, ci doar clienților cu buzunare adânci, care comandă de mulți ani procesoare Xeon pentru infrastructura de servere și ar dori, dacă se poate, să plătească acum pentru un anumit nivel de performanță și să deblocheze în mod virtual upgrade-ul către nivelul de performanță imediat următor, atunci când e nevoie.

Deși ar putea părea absurd pentru cineva care tocmai își cheltuie economiile pe achiziționarea unui nou PC pentru uz personal, conceptul upgrade prin software, prin plata ulterioară a unei taxe către furnizorul inițial al echipamentului, este pe deplin rezonabilă pentru clienții din mediul corporate.

Chiar dacă acest aspect nu este imediat evident pentru clienții din piața retail, producătorii de procesoare (Intel sau AMD) de regulă includ același silicon fizic în procesoarele din gama entry-level, dar și în cele vândute la prețuri considerabil mai mari, performanța livrată consumatorului final fiind doar anunțată de eticheta cu numele de model și prețul la raft. Nu de puține ori se întâmplă ca un producător hardware să aibă mai multe cip-uri funcționale decât poate efectiv vinde pe segmentul gamei de top, ajungând să limiteze în mod artificial capabilitățile unor cip-uri superioare calitativ, doar pentru a putea acoperi cererea existentă la gama inferioară de prețuri. Așa că, de ce nu să livrezi oricum cip-urile mai performante la prețul cerut de consumatori, păstrând deschisă opțiunea aducerii acestora la nivelul următor de performanță, după plata diferenție de preț prezentată ca și opțiune de „upgrade”?

Pentru a nu risca prea multe controverse din partea consumatorilor retail, Intel a decis să introducă mecanismul numit Software Defined Silicon (SDSi) în mod exclusiv pentru gama de procesoare Xeon, dovada acestuia apărând deja în cea mai recentă versiune a kernel-ului Linux (5.18). Astfel, clienții Intel care folosesc deja procesoare Xeon vor putea debloca în mod permanent niveluri de performanță superioare prin simpla aplicare a unui update de microcod (echivalentul pentru CPU al update-ului de BIOS), întregul proces fiind rezumat la o simplă repornire a serverului respectiv.

Deocamdată, Intel nu dezvăluie toate detaliile din spatele programului de upgrade prin metoda pay-as-you-go. Spre exemplu, dincolo de deblocarea performanțelor efective, am putea vedea și așa numite feature unlock, precum activarea suportului pentru mai multă memorie RAM (ex. ridicarea limitei de la 2TB la 4.5TB RAM), activarea anumitor tehnologii de virtualizare și management termic.

Pentru a pune lucrurile în perspectivă, merită menționat că în prezent există 57 modele diferite de procesoare din gama Xeon Scalable, posibilitatea de a face „upgrade” la aproape orice versiune de CPU fără a scoate echipamentul din uz pentru intervenții la partea de hardware, eventual plătind mai puțin decât la achiziționarea unui CPU complet nou, cu siguranță trezi interesul multor cumpărători.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult