OCZ, la capăt de drum. Cunoscutul producător de componente PC îşi încetează activitatea

Autori: Aurelian Mihai, Liviu - Andrei Mihai 28.11.2013
OCZ, la capăt  de drum. Cunoscutul producător de componente PC îşi încetează activitatea

OCZ Technology, unul dintre cei mai cunoscuţi producători de dispozitive SSD şi surse de alimentare pentru PC, îşi încetează activitatea după ce activele companiei au fost cumpărate de gigantul Toshiba.

În urma veştii ce anunţă finalizarea tranzacţiei cu Toshiba şi iminenta intrare în faliment a companiei preţul acţiunilor OCZ a scăzut cu 75% doar în primele minute, valoarea de tranzacţionare la bursă coborând de la 0.35 dolari per acţiune la numai 0.168 dolari.  

OCZ Technology îşi încetează activitatea

Deoarece obiectul tranzacţiei au fost activele OCZ şi nu compania în sine putem aştepta ca o parte din portofoliul de produse să reapară sub brandul Toshiba, însă numele OCZ va dispărea din peisajul IT iar garanţia produselor vândute până acum sub acest nume ar putea fi pierdută.

În urma tranzacţiei ce consfinţeşte probabil cea mai mare achiziţie din acest an în domeniul soluţiilor de stocare Toshiba şi-a majorat semnificativ capabilităţile de producţie pentru SSD-uri. Vândute şi sub brand propriu, SSD-urile Toshiba sunt mai răspândite în piaţa de consum decât ar părea la prima impresie, o parte semnificativă din volumul produs fiind cumpărat şi revândut etichetat sub diverse branduri de companii ce acţionează ca intermediari.

Tags: