Pure Storage: „Hard disk-urile ar putea dispărea în 2028”

12.05.2023
Pure Storage:
foto: Profimedia

Shawn Rosemarin, VP al R&D la Pure Storage, companie americană care dezvoltă hardware și software de stocare pe format flash, a declarat pentru blocksandfiles.com că hard disk-urile vor fi scoase de la vânzare în următorii 5 ani. Acesta oferă un termen pentru anul 2028 până când toate companiile care folosesc hard disk-uri, în special din domeniul centrelor de date, vor face trecerea de la HDD la SSD. Motivul pentru care vor face această trecere este însă foarte interesant.

Prețurile energiei electrice ar putea duce la eliminarea hard disk-urilor din centrele de date

Într-adevăr, prețurie SSD-urilor sunt într-o continuă scădere și în următorii cinci ani, s-ar putea să vedem paritate sau chiar un cost mai mic al memoriei flash comparată cu aceeași capacitate pe hard disk. Dar ceea ce va convinge companiile să schimbe stocarea din centrele de date, care este acum predominant pe format HDD, vor fi costurile operaționale mai mari.

Pe de-o parte, hard disk-urile ocupă mai mult spațiu și sunt ceva mai fragile atunci când vine vorba despre daunele fizice pe care hard disk-urile le pot suferi chiar și în urma transportului. Pe de altă parte, Rosemarin spune că se așteaptă ca prețurile energiei electrice să fie de fapt motivul care va muta stocarea pe format flash.

„Hard disk-urile sunt tehnologie de 67 de ani. Trebuie să lăudăm această tehnologie care a pornit de la 5 megabytes care ocupau o cameră întreagă până în punctul în care suntem azi. Chiar și cele mai noi tehnologii HAMR, care folosesc un laser pe capul de citire pentru a încălzi platanele, sunt ceva remarcabil… dar suntem la finalul acelei ere.”, spune Rosemarin.

„CEO-ul nostru a declarat la diverse evenimente că 3% din energia mondială este consumată de centre de date. Cam o treime din toată acea energie este consumată de stocare. Aproape toată stocare este pe disc-uri în mișcare. Deci dacă pot elimina discul rotativ, și pot trece la memorie flash, pot reduce, în esență, consumul de putere cu 80-90%, în timp ce cresc densitatea exponențial, într-un mediu unde prețurile memoriei NAND continuă să scadă, devine evident că hard disk-urile vor dispărea.”, a continuat acesta.

AI-ul și platformele de socializare contribuie la necesitatea de stocare cât mai multă

Rosemarin vorbește și despre scumpirile din domeniul energetic din ultimii câțiva ani și despre faptul că unele companii sunt refuzate pentru a deschide centre noi în anumite țări, întrucât acestea nu pot susține cerințele unei companii de acest gen cu energia necesară.

„Am văzut deja țări care pun limite pe electricitate, iar aceasta este una foarte importantă… deja am văzut hyperscaleri majori precum unul care în vara trecută a încercat să intre în Irlanda și i s-a spus că nu poate să vină aici, pentru că nu avem destulă energie pentru voi.

Astăzi, este nefezabil din punct de vedere economic să aibă întreaga operațiune pe hard disk-uri. Dar va deveni, de fapt, imposibil. Cantitatea de date pe care o poți suporta va fi limitată din punctele de vedere ale densității și consumului de energie.”, a mai completat Rosemarin.

Rosemarin spune asta și în contextul în care multe companii merg în direcția AI și creare de conținut, care necesită foarte multă stocare în cloud. Internetul și serviciile de pe internet consumă din ce în ce mai multe date, iar SSD-urile oferă o soluție mai densă și care oferă un consum redus de energie. Chiar dacă în prezent costurile SSD-urilor sunt semnificativ mai mari, și poate că nu vor scădea niciodată la nivelul stocării pe hard disk, faptul că vor fi mai ieftine de operat în centre de date ar putea să le facă mai atractive pentru companii.

Desigur, hard disk-urile pentru consumatori nu vor dispărea la fel de repede, chiar dacă acestea vor fi înlocuite din centre de date. Totuși, dacă producția de hard disk-uri va scădea tocmai pentru că nu vor mai fi folosite în centrele de date, la scurt timp ar dispărea și de pe piața de consumatori. Prețurile acestora ar putea crește foarte mult și nu ar mai fi competitive în piață în comparație cu SSD-urile.

sursa: Blocksandfiles

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult