Sharp a demarat producţia de masă a ecranelor IGZO pentru telefoane

Autor: Dorian Prodan 18.10.2013
Sharp a demarat producţia de masă a ecranelor IGZO pentru telefoane

Compania Sharp a anunţat că ecranele IGZO destinate telefoanelor mobile au intrat în producţia de masă, acestea urmând să fie implementate pe două telefoane care vor purta numele companiei şi, evident, să fie destinate şi producătorilor de telefoane interesaţi.

Ecranele IGZO au fost folosite deja implementate în monitoare sau tablete, însă tehnologia a permis abia acum realizarea unor panouri cu diagonale mici şi rezoluţii mari care să poată fi implementate în telefoanele mobile. Primele două produse care vor oferi un astfel de panou sunt Sharp Aquos Phone Zeta SH-01F şi Sharp Aquos Phone EX SH-02F, aceste urmând să aibă rezoluţii Full HD şi diagonale de 5, respectiv 4,7”.

Faţă de clasicele panouri care folosesc un strat transparent conductiv fabricat din siliciu, tehnologia IGZO, care a fost dezvoltată de Sharp, foloseşte oxizi de zinc, galiu si indiu. Acest compus oferă o mobilitate a electronilor de 40 de ori mai mare, ceea ce permite fie realizarea unor ecrane cu timpi de răspuns mai buni, fie, precum în cazul de faţă, atingerea unor densităţi mai mari.

Prin lansarea producţiei de masă pentru acest tip de ecran, Sharp speră să ofere o alternativă la ecranele OLED sau diversele variante LCD. În paralel cu acest anunţ oficial, Wall Street Journal afirmă că Sharp a încetinit ritmul de producţie a ecranelor LCD pentru televizoare al uzinei Kameyama 2, mărind totodată ritmul de producţie al noilor panouri IGZO pentru telefoane şi tablete.

Tags: