Shuttle SG33G5M, baza unui Media Center ideal

20.07.2007
Shuttle SG33G5M, baza unui Media Center ideal

Mutarea PC-ului încet din dormitor în sufragerie a dus la apariţia conceptului de Media Center şi al SFF (Small Form Factor PC), care încearcă să se integreze cât mai bine lângă combina muzicală şi playerul DVD.

Shuttle SG33G5M

Shuttle este unul din susţinătorii SFF-urilor, ultima lor realizare fiind modelul SG33G5M, ce are la bază chipset-ul Intel G33 Express. Procesoarele suportate sunt Intel Core 2 Quad, Core 2 Duo, Pentium dual-core seria E2000 şi Celeron 400. Memoria de lucru maximă ce poate fi instalată are valoarea de 4 GB DDR2-800 MHz.

Unul din punctele forte ale lui SG33G5M este prezenţa portului HDMI compatibil HDCP, perfectă pentru un LCD TV cu diagonala de un metru şi ecranul extern VFD, ce permite afişarea parametrilor sistemului. SG33G5M poate fi controlat de la distanţă prin intermediul unei telecomenzi compatibilă cu modului Media Center din Windows Vista Home Premium/Ultimate.

Răcirea componentelor din spaţiul strâns al lui SG33G5M este realizată de consacratul sistem I.C.E., iar alimentarea este asigurată de o sursă de 250 W Silent-X. Preţul este pe măsură, valoarea recomandată de Shuttle fiind 328 EUR fără TVA.

 

Shuttle SG33G5M

Shuttle SG33G5M