Controversă în jurul butonului „Cumpără acum” de pe Amazon: utilizatorii sunt induși în eroare să plătească mai mult

13.02.2024
Controversă în jurul butonului

Amazon, gigantul comerțului online, se confruntă cu o acuzație serioasă într-un proces recent, care susține că butonul său „Cumpără acum” îi induce în eroare pe clienți, determinându-i să plătească sume mai mari pentru produsele achiziționate, scrie GizModo.

Cunoscut sub numele de Buy Box, acest buton prezent pe paginile produselor este proiectat să faciliteze o achiziție rapidă, dar se pare că i-ar păcăli pe clienți în cazul unor produse.

Conform procesului, Amazon ar manipula această funcție pentru a îndruma clienții către articole care generează comisioane mai mari pentru companie, chiar dacă există alternative mai ieftine pe platformă. Butonul Buy Box afișează, în mod obișnuit, articole vândute direct de Amazon sau de către vânzătorii care folosesc serviciul Fulfillment By Amazon (FBA), conform unui raport Ars Tecnica. Aceste companii plătesc taxe mai mari și beneficiază de avantaje precum apariția în Buy Box. Multe persoane presupun astfel că produsele prezentate în Buy Box sunt cele mai bune oferte disponibile, cu opțiuni rapide de livrare.

Clienții pot ajunge să plătească mai mult pentru produsele de pe Amazon

Totuși, procesul aduce acuzații serioase, afirmând că algoritmul Amazon care controlează Buy Box-ul prioritizează articolele care aduc companiei comisioane mai substanțiale, în detrimentul celor mai avantajoase oferte pentru clienți. Ca rezultat, clienții pot ajunge să plătească mai mult pentru produse care, de fapt, sunt oferite la prețuri mai mici de alți vânzători de pe Amazon.

Practicile Amazon legate de Buy Box au fost investigații și de autoritățile din Statele Unite și Uniunea Europeană, care au descoperit dovezi că Amazon favorizează vânzătorii FBA încă din 2016. În urma acestor descoperiri, Amazon a fost supus unor amenzi considerabile și i s-a cerut să corecteze algoritmul.

În ciuda eforturilor Amazon de a remedia problema, preocupările utilizatorii încă rămân. Astfel, clienții sunt sfătuiți să verifici denumirea produsului pe site înainte de a introduce produsul direct în coșul de cumpărături.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Vlad Ionescu
Vlad Ionescu
Pasionat de tehnologie, gaming și muzică, Vlad și-a urmat pasiunea și a devenit redactor de știri și analist Esports. A scris pentru publicații precum ProSport, Revpanda și Superpont, iar în prezent este redactor Go4IT. citește mai mult