A fost descoperită prima specie de ciupercă în măsură să descompună PET-uri şi plastic

21.04.2023
A fost descoperită prima specie de ciupercă în măsură să descompună PET-uri şi plastic

Regăsit în aproape orice produs conceput de oameni, de la banalele PET-uri folosite pentru îmbutelierea băuturilor răcoritoare şi până la electronice costisitoare, policarbonatul este un material sintetic care nu se descompune în natură, deșeurile de plastic adăugând continuu la amprenta toxică a civilizației noastre.

În mod ideal, atunci când produsul respectiv şi-a încheiat ciclul de viaţă materialele constituente sunt reciclate şi refolosite. Practic, cantităţi uriaşe de plastic ajung în fiecare an la gropile de gunoi, unde ar putea rămâne pentru sute sau chiar mii de ani, nefiind afectate de procesele biologice naturale care ar transforma alte materiale în compost. Din fericite, o soluţie pentru problema deşeurilor din plastic ar putea veni tot din natură, sub forma unor specii de ciupercă evoluate pentru a digera acest material, descompunându-l în alţi compuşi ca ulterior pot fi „compostați” de alți microbi.

Descoperită de un grup de cercetători Australieni, ciuperca numită Aspergillus terreus și Engyodontium album poate crește pe ambalaje din popipropilenă (PET), o varietate de plastic foarte comună dar rareori reciclată. Pentru accelerarea procesului de compostare, PET-urile pot fi pregătite suplimentar în centre de bio-reciclare prin expunerea la radiație UV și enzime speciale. În condiții ideale, PET-urile se pot descompune cu până la 21% pentru fiecare 30 zile de compostare, în timp ce alte forme de plastic sunt reduse cu 25%-27% pentru fiecare 90 zile de așteptare.

Din păcate, în lipsa unui microb sau ciupercă suficient de versatilă pentru a produce acest efect în afara condițiilor de laborator, este încă prea devreme să vorbim despre rezolvarea pe cale naturală a problemei deșeurilor din plastic, care continuă să se acumuleze în gropile de gunoi și pe fundul oceanelor.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult