Un nou tip de plastic, de două ori mai rezistent decât oțelul, face posibile smartphone-uri incredibil de ușoare și rezistente

10.02.2022
Un nou tip de plastic, de două ori mai rezistent decât oțelul, face posibile smartphone-uri incredibil de ușoare și rezistente

Cunoscut deocamdată sub denumirea 2DPA-1, noul plastic inventat de cercetătorii MIT este de două ori mai rezistent decât oțelul, dar are proprietăți termoconductoare și electroconductoare similare. Materialul complet artificial poate fi turnat în mulaje precum PET-urile și cam la fel de ușor ca plasticul obișnuit.

Potrivit echipei de cercetători care l-a inventat, 2DPA-1 poate fi folosit cam pentru aceleași aplicații ca și plasticul obișnuit, însă rezistența sa net superioară permite reducerea cantităților folosite și implicit a deșeurilor rezultate la finalul ciclului de viață al produselor respective.

Însă cel puțin în unele industrii, cum este cea a electronicelor de consum, introducerea plasticului 2DPA-1 ar putea avea consecințe dramatice, în sensul eliminării anumitor materiale costisitoare și nu foarte durabile precum metalul și sticla. Departe de a fi o soluție de compromis, plasticul bazat pe noua formulă ar putea face posibile noi gadgeturi cu design inovator, mai suple, ușoare și rezistente decât cele actuale.

Potrivit fișei tehnice, 2DPA-1 oferă aceeași rezistență cu plasticul convențional, dar folosind 1/6 din volumul de material. Spre exemplu, carcasa unui smartphone turnată folosind plastic 2DPA-1 poate fi mai subțire decât alternativa modelată dintr-un bloc monolit de duraluminiu, dar în același timp mai ieftină de confecționat, mai ușoară și mai rezistentă.

Aparent, noul material este inspirat de celebrul grafen, parțial replicând structura moleculară organizată cu model geometric, facilitând o rezistență structurală net superioară oricărui alt tip de plastic. La fel ca grafenul, plasticul 2DPA-1 este „asamblat” sub formă de straturi ultra-subțiri cu grosime de o singură moleculă, organizarea foarte ordonată conferind rezistență structurală și impermeabilitate deosebită. Spre exemplu, 2DPA-1 poate fi folosit la confecționarea de butelii ultra-ușoare pentru stocarea a diverse gaze presurizate, sau adăugat în compoziția unor vopseluri aproape indestructibile, care odată aplicate pe tabla unui autoturism oferă protecție imbatabilă anticoroziune și rezistență în timp. Însă cel mai important, plasticul 2DPA-1 poate fi produs în mod relativ ieftin, fără nevoia unui mediu de temperatură și presiune ultra-înaltă, cum este cazul grafenului.

Rămâne doar de văzut dacă noul produs va reuși să treacă și de „bariera” raportului cost-beneficiu, așa cum este percepută de marii jucători din industriile în care plasticul reprezintă de zeci de ani o materie primă foarte ușor de folosit, dar mai ales ieftină. Probabil că în primă fază vom întâlni plasticul 2DPA-1 în aplicații cu marje de profit generoase, unde avantajele acestui material sunt evidente, precum industria electronicelor.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult