Acumulatorii Al-Ion, de 7.5 ori mai durabili decât cei Li-Ion şi mai puţin costisitori

08.04.2015

Folosiţi de practic orice dispozitiv începând cu telefoane mobile şi până la autoturisme electrice, acumulatorii cu tehnologie Li-Ion se aproprie tot mai mult de limitele tehnologiei folosite, cercetătorii căutând deja alternative mai bune, superioare în ce priveşte densitatea de stocare, costurile de producţie şi durata de viaţă.

Aflat pe lista scurtă a tehnologiilor promiţătoare, un nou tip de acumulator propus de Dai Hongjie, profesor de chimie la Universitatea din Stanford, foloseşte aluminiul ca element reactiv principal. Mai puţin predispus la a izbucni în flăcări în cazul deteriorării accidentale, acumulatorul de tip Al-Ion îmbunătăţeşte dramatic rezultatele obţinute cu primele versiuni experimentale, care în general nu rezistau la mai mult de 100 cicluri succesive de încărcare/descărcare.

Bazate pe un metal mai puţin reactiv decât litiul, acumulatorii Al-Ion oferă o tensiune de numai 2 volţi per celulă (faţă de minim 3.6 volţi la acumulatorii Li-Ion), însă au o durată de viaţă de 7.5 ori mai mare, putând fi încărcaţi de până la 7500 ori fără a observa o degradare sesizabilă a capacităţii.

Acumulatorii Al-Ion, de 7.5 ori mai durabili decât cei Li-Ion şi mai puţin costisitori

Totuşi, nu este cazul să ne entuziasmăm foarte tare, deoarece densitatea energetică la acumulatorii cu celule Al-Ion este de numai 40W/Kg, faţă de 100 – 200W/kg în cazul acumulatorilor Li-Ion. Practic, asta descalifică acumulatorii Al-Ion pentru folosirea în dispozitive cu cerinţe mari de consum, raportat la greutatea şi spaţiul ocupat  (ex. smartphone şi tablete).Costul de producţie mai mic şi durata de exploatare mult mai mare recomandă însă acumulatorii Al-Ion pentru automobile electrice, mai ales că timpul de încărcare este mult redus comparat acumulatorilor Li-Ion. Potrivit creatorului Dai Hongjie, acumulatorii Al-Ion pot ajunge la 100% capacitate după numai 1 minut de încărcare, cu condiţia ca sursa de alimentare să fie suficient de puternică. 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult