Aeroportul din Beijing – o demonstraţie de eficienţă şi seriozitate

27.05.2008
Aeroportul din Beijing – o demonstraţie de eficienţă şi seriozitate

Ce proiecte de transporturi reuşesc chinezii să finalizeze în patru ani şi ce reuşesc românii? La noi se schimbă bordurile şi se pun câţiva kilometri de autostradă în timp ce la ei se construieşte cel mai mare aeroport din lume. Aeroportul din Beijing este acum gata să primească oaspeţii cu ocazia Jocurilor Olimpice din 2008.

Proiectat de arhitecţii de la Foster & Partners, Beijing Airport impresionează prin capacitatea de transport, eficienţa operaţională şi confortul călătorilor. Designul îmbină tehnologia de vârf cu tradiţia, acoperişul aeroportului având forma unui dragon, iar culorile predominante fiind roşul imperial şi galbenul. De asemenea, în interior se regăsesc cunoscutele pagode. Terminalul are o suprafaţă colosală, de aproximativ 1,3 milioane m2. Se estimează că până în anul 2020 va găzdui peste 50 de milioane de pasageri. Pe când astfel de proiecte şi în România? Nu mă refer neapărat la aeroporturi ci la proiecte de amploare care să fie realizate la termenul stabilit.

Aeroportul din Beijing

Aeroportul din Beijing

Aeroportul din Beijing

Aeroportul din Beijing

Aeroportul din Beijing