Aşa vor arăta ziarele în viitor

Aşa vor arăta ziarele în viitor

Presa scrisă trece printr-o perioadă critică. Stând între
Internet şi interesele economice respectiv politice ca între ciocan
şi nicovală, credibilitatea şi tehnologia sunt două dintre
problemele mari ale presei actuale. Cel puţin una dintre ele,
ameninţarea Internetului, ar putea fi combătută tot cu ajutorul
tehnologiei.

Altfel spus, cei de la LG au demarat producţia în masă a două
produse care îşi vor face pe viitor loc în rândul cărţilor, al
ziarelor şi al revistelor scrise. Este vorba de un ecran color de
tip e-paper (hârtie electronică) de 9.7 inch şi alt e-paper alb
negru de 19 inch. Acesta din urmă este flexibil şi ar putea
arăta exact ca cel din imaginea alăturată
.

LG 10 inch e-paper

Dacă (sau mai bine spus când) inginerii vor găsi soluţii pentru
implementarea într-un astfel de dispozitiv flexibil cu ecran
e-paper a diverse tehnologii precum o baterie eficientă sau un
modul 3G respectiv Wi-Fi, am putea asista la un ziar
electronic, conectat la Internet
. Am putea primi în timp
real cele mai noi ştiri şi articole publicate, atunci când citim
ziarul electronic la metrou.

Revenind la e-paper-ul flexibil al celor de la LG, singurele
specificaţii cunoscute la această oră sunt greutatea de 130 de
grame şi grosimea care măsoară 0.3 mm. Rămâne de văzut cum şi cât
de repede vor evolua lucrurile în acest domeniu deosebit de
interesant pentru cei care nu sunt străini de cărţi şi ziare.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News