Burrito Pop: dispozitivul care te ajută să mănânci shaorma fără să te murdărești

Autor: Cătălin Niţu 27.09.2020
Burrito Pop: dispozitivul care te ajută să mănânci shaorma fără să te murdărești

Pentru cei care s-au săturat să se murdărească atunci când mănâncă un burrito sau shaorma, există acum o soluție: Burrito Pop. O inventatoare din New York pe nume Madelin Woods a pornit un proiect pe Kickstarter finanțează acest dispozitiv, realizat special pentru a oferi o experiență de mâncare mai curată pentru mâncăruri sub formă de wrap. Această idee a fost dezvoltată în ultimii opt ani și va ajunge pe piață la sfârșitul acestui an.

Burrito Pop pare să rezolve o problemă cu care se confruntă mulți oameni

burrito pop2

Burrito Pop este practic un cilindru din silicon, care are un sistem de ridicare mecanic la bază. Practic, introduci mâncarea în el și o poți mânca fără să riști să te murdărești pe haine de la sosuri și fără să curgă pe lângă. Având un corp moale, poți în continuare prinde mâncarea cu mâinile. De altfel, materialele sale permit curățarea și în mașina de spălat vase.

Ideea din spatele Burrito Pop i-a venit lui Madelin Woods într-o zi în care aceasta a folosit o cană ca suport pentru un burrito. Totuși, aceasta s-a lovit de o problemă: atunci când mâncarea a ajuns la nivelul cănii, nu mai putea fi mâncată. Astfel, a început dezvoltarea Burrito Pop cu diverse idei de design, una dintre ele fiind folosită în produsul finit: partea de jos a dispozitivului este rotativă și ridică mâncarea la fiecare rotație.

De altfel, în perioada pandemiei, un astfel de dispozitiv ar putea fi de ajutor și pentru a putea mânca într-un mod cât mai igienic, fără să atingi mâncarea cu mâinile. De altfel, Burrito Pop poate fi folosit și pentru stocarea mâncării în frigider atunci când nu o poți termina și poate fi introdus și în cuptorul cu microunde pentru încălzire.

Totuși, un astfel de dispozitiv nu va fi foarte ieftin. Proiectul de pe kickstarter le vinde la prețul de 33 de dolari pentru cei care comandă primii, însă la finalul campaniei, când vor ajunge în magazine, vor costa aproximativ 50 de dolari americani.