FingerSense, o tehnologie ingenioasă de extindere a funcţiilor unui ecran tactil obişnuit

FingerSense, o tehnologie ingenioasă de extindere a funcţiilor unui ecran tactil obişnuit

Ecranele tactile au devenit un standard de-facto al industriei de telefoane mobile, însă cercetătorii încearcă să împingă tehnologia mai departe şi să găsească noi metode de îmbogăţire a modului de interacţiune cu acestea. În timp ce unele companii sau institute de cercetare testează tehnologii noi şi complexe, o companie mică oferă un mod îmbunătăţit de control tactil cu ajutorul tehnologiilor deja existente.

În ultimii trei ani, mai multe companii au prezentat diverse tehnologii care permite extinderea modului în care interacţionăm cu ecranele tactile. Astfel, Texas Instruments a prezentat în 2012 un ecran cu răspuns haptic localizat, Kyocera şi NEC au plusat cu prototipurile unor ecrane piezo-mecanice care permit reliefarea unor elemente grafice pe ecran, iar institutele de cercetare nu s-au lăsat nici ele mai prejos şi au prezentat diverse materiale sau soluţii constructive noi. Qeexo, o companie mică aflată la început de drum, a pus la punct un sistem de control care foloseşte tehnologii deja implementate în telefoanele mobile de astăzi pentru a aduce ceva în plus: FingerSense.

Conceputul original FingerSense s-a născut în mintea a doi studenţi din cadrul universităţii Carnegie Mellon din Statele Unite, aceştia încercând să descopere modalităţi noi de extindere a interacţiunilor tactile. Ideile acestora au fost remarcate de cel de-al treilea co-fondator, fost inginer în cadrul companiilor Samsung şi HTC, care s-a alăturat celor doi autori originali şi a pus bazele companiei Qeexo.

Modul de lucru al tehnologiei FingerSense este ingenios. În loc să dezvolte suprafeţe tactile noi complexe, cei trei au plecat de la ecranele şi accelerometrele implementate pe telefoanele contemporane şi au dezvoltat o soluţie software capabilă să sesizeze şi să interpreteze cele mai mici vibraţii. Coroborând informaţiile tactile obişnuite furnizate de ecran şi vibraţiile diferite sesizate de accelerometru, tehnologia FingerSense este capabilă să facă diferenţa dintre vârful unui deget, o unghie, articulaţiile falangelor sau un stylus.

Aceste diferenţieri subtile a modurilor multiple de atingere a ecranului permit implementarea unor interfeţe mai complexe decât cele existente în prezent, dezvoltatorii FingerSense afirmând că tehnologia permite emularea unor seturi diferite de butoane sau a unui cursor de mouse. De exemplu, un utilizator ar putea selecta şi copia o porţiune de text prin atingerea cu încheietura unui deget, acţiunea fiind interpretată diferit de atingerea cu vârful degetului a aceleiaşi zone de ecran fără a necesita artificii software complicate şi nesigure. De avantajul FingerSense se pot bucura nu doar terminalele mobile, tehnologia putând fi atractivă şi pentru industria auto deoarece ar cere mai puţină atenţie vizuală din partea şoferilor.

Pe lângă FingerSense, Qeexo lucrează şi la alte derivative precum FingerSense on Walls sau FingerSense on Body, care permit controlul de la distanţă al unui echipament cu ajutorul bătăilor în masă sau al atingerilor pielii, însă acestea se află într-un stadiu incipient de dezvoltare.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News