Imagini desktop primăvară: dă viaţă desktop-ului tău!

Imagini desktop primăvară: dă viaţă desktop-ului tău!

După o iarnă mai geroasă ca niciodată, e timpul să ne trezim la viaţă şi să ne bucurăm de puţină căldură,  de ghioceii şi de zambilele ce au răsărit şi ne încântă cu parfumul lor. Iar dacă serviciul nu-ţi permite să te bucuri din plin de vremea de afară, noi îţi oferim câteva sugestii prin care să aduci culorile vii şi optimismul la birou. Majoritatea site-urilor care găzduiesc fotografii, au şi o secţiune specială cu imagini desktop primăvară. Altele, chiar dacă nu includ o astfel de secţiune, oferă astfel de capturi în cadrul unor subcategorii precum “Nature” sau “Weather”. Iată mai jos câteva recomandări.

Imagini desktop primavara

Wallpaper Stock (www.wallpaperstock.net)

Şi pe Wallpaper Stock a venit primăvara. Majoritatea fotografiilor din cadrul secţiunii “Nature” au ca tematică anotimpul florilor. Răsfoiţi şi delectaţi-vă privirea cu peste 300 de astfel de imagini desktop, atât în format 4:3, cât şi 16:9 (pentru monitoare wide), cu rezoluţii de până la 1920 x 1200 pixeli. Dacă vă plac, le puteţi împărtăşi prietenilor de pe Facebook, prin click pe butonul “Share”.

Imagini desktop primavara

Dreamscene (www.dreamscene.org)

Amatorii de imagini abstracte îşi pot astâmpăra pofta de ireal pe acest site, unde se găsesc nu doar poze, ci şi animaţii spectaculoase. Fiecare thumbnail conţine link către video, către wallpaper şi preview.  Categoria “Nature” nu cuprinde foarte multe imagini desktop de primăvară, însă cele care sunt vă vor impresiona cu siguranţă.

Imagini desktop primavara

Wallpapers Wide (www.wallpaperswide.com)

În sfârşit un site cu foarte multe wallpapere de primăvară (aproximativ 300), grupate sub o categorie reprezentativă (Spring). Fiecare fotografie poate fi descărcată în mod optim pentru aproape orice dispozitiv (telefon, tabletă, laptop, PC), alegând rezoluţia potrivită, începând de la 220 x 176 pixeli (telefoane vechi) şi până la 2048 x 1536 pixeli (noul iPad – The new iPad).

Imagini desktop primavara

National Geographic (www.nationalgeographic.com)

Secţiunea “Photography” a site-ului National Geographic oferă cititorilor wallpapere pline de viaţă, cu animale, plante şi peisaje de vis. Colecţia numără peste 350 de imagini legate de natură, majoritatea la rezoluţie de 1600 x 1200 pixeli. Fotografiile au watermark şi menţiuni legate de copyright, poziţionate în partea de jos.

Imagini desktop primavara

HDR Wallpapers (www.hdrwallpapers.com)

Ce poate fi mai vibrant decât o imagine HDR (High Dynamic Range) care prezintă natura ca o poveste, ca un vis. Peste 100 de imagini desktop din categoria “Nature” sunt disponibile pe acest site, iar dimensiunile disponibile merg până la rezoluţia de 1920 x 1200 pixeli. Încă un motiv pentru a intra aici este acela că, spre deosebire de National Geographic, pozele nu au watermark.

Imagini desktop primavara

Abstract.Desktopnexus.com

Un alt site de fotografii abstracte, ce cuprinde nu mai puţin de 150.000 de wallpapere, care mai de care mai bizare şi spectaculoase. Interesant este că, spre desebire de alte site-uri de acest gen, în momentul în care descarci o poză, aceasta se salvează automat la rezoluţia monitorului tău.

Dacă doriţi să căutaţi în alte categorii decât „Abstract” (în cazul de faţă fotografii cu natura vie), intraţi pe pagina principală – desktopnexus.com.

Imagini desktop abstracte

eWallpapers (www.ewallpapers.eu)

Ca şi site-ul Wallpapers Wide, eWallpapers are bine definite categoriile şi subcategoriile, aşa încât nu veţi avea probleme în a descoperi pozele cu iz de primăvară. Nu sunt multe la număr, dar merită să aruncaţi o privire. Noi o preferăm pe aceasta, dar cei care ţin multe iconiţe pe desktop s-ar putea să fie deranjaţi din cauza numeroaselor detalii.

Imagini desktop primavara

Acestea sunt recomandările noastre pentru cei care caută imagini desktop primăvară. Lista putea fi evident mult mai amplă, dar credem că atât, pentru cele două luni şi jumătate câte mai sunt până vine vara, este suficient.