Poți bloca iPhone-ul oricărei persoane trimițând mesaje care conțin două caractere speciale

24.04.2020
Poți bloca iPhone-ul oricărei persoane trimițând mesaje care conțin două caractere speciale

Metoda cunoscută drept „text bombing” funcționează cu orice iPhone sau iPad actualizat la versiunea iOS 13.

Aparent, fără legătură cu epidemia COVID-19 care a lăsat acolo mai multe victime decât în orice altă țară europeană, trimiterea unui mesaj care include simbolul pentru steagul Italiei împreună cu un alt caracter aparținând dialectului pakistanez Sindhi cauzează blocarea și repornirea spontană telefoanelor Apple.

Spre deosebire de metode mai vechi care obțineau rezultate similare trimițând mesaje SMS persoanei vizate, noul bug poate fi declanșat în orice aplicație capabilă să genereze mesaje de notificare pe iOS. Asta înseamnă că orice serviciu de mesagerie este un potențial vector de atac la adresa utilizatorilor care se conectează cu telefonul iPhone.

Potrivit experiențelor povestite pe Reddit , mesajele modificate pentru a bloca dispozitivele iPhone și iPad și-au făcut deja apariția pe Telegram, dar și ca postări pe Twitter.

Odată recepționate, notificările malformate pot bloca și reporni dispozitivele utilizatorilor în mod repetat, până când sunt înlocuite de alte mesaje de notificare recente.

Similar bug-ului Telugu, care a vizat dispozitivele iPhone/iPad în anul 2018, vulnerabilitatea text bombing recent descoperită va fi eliminată cu o actualizare de iOS. Între timp, cei care au avut deja parte de crash-uri aparent inexplicabile pe telefonul iPhone sau tableta iPad pot dezactiva temporar afișarea alertelor de notificare pentru aplicațiile de mesagerie. Totodată, dezactivarea opțiunii pentru previzualizare în lista de notificări a mesajelor recepționate ar putea rezolva problema.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult