Microsoft se grăbeşte cu Surface

Microsoft se grăbeşte cu Surface

Au trecut 9 luni de când Microsoft a anunţat proiectul Surface, conceptul care a aprins imaginaţia utilizatorilor finali şi a companiilor deopotrivă. Între timp, cei de la Microsoft ne-au mai prezentat câteva secvenţe care demonstrează diversele funcţii ale lui Surface.

Iniţial, reprezentanţii gigantului din Redmond au avertizat că ar putea dura chiar şi 5 ani până la finalizarea produsului. Între timp s-au răzgândit. Steve Ballmer, mâna dreaptă a lui Bill Gates, ne anunţă că Microsoft se va grăbi să lanseze Surface mai devreme decât se anunţase iniţial, datorită numeroaselor cereri primite.

Microsoft Surface

Teoretic, primele modele funcţionale de Surface ar trebui să fie gata în această primăvară. Dar nu vor fi disponibile publicului larg, ci vor avea ca şi clienţi o serie de hoteluri şi casinouri de peste ocean. Noi, muritorii de rând, vom mai avea de aşteptat până vom vedea la lucru magnifica masă numită Surface.