O demonstraţie tehnologică inedită: Android rulează pe iPhone

08.06.2016

Ideea de a rula Android pe un iPhone nu este tocmai nouă, iar câţiva dezvoltatori software talentaţi au reuşit să porteze sistemul de operare de la Google pe modele mai vechi de telefoane Apple. Odată cu apariţia smartphone-urilor cu procesoare pe 64 de biţi, hacking-ul de acest gen a devenit mult mai complicat, însă asta nu i-a făcut pe cei dornici de a testa Android pe iPhone să renunţe.

Deşi nimeni nu a reuşit încă să porteze popularul sistem de operare pe dispozitivele securizate de la Apple, un dezvoltator a venit cu o idee mai bună: să transmită semnalul de pe un dispozitiv Android printr-un cablu direct pe display-ul unui iPhone. Testele iniţiale au fost realizate cu un Nexus 5, care era astfel controlabil prin intermediul dispozitivului iOS, însă produsul finit foloseşte hardware proprietar integrat într-o husă de protecţie. Desigur, există câteva limitări, iar soluţia nu este pentru oricine, însă metoda funcţionează.

Cei de la Tendigi au ales să folosească hardware-ul Lemaker HiKey, o placă de dezvoltare cu opt nuclee Cortex A-53, folosită ca model de referinţă pentru proiecte AOSP. Aceasta a fost alăturată unui acumulator Li-Po de 650 mAh şi integrată într-o husă proprietară realizată prin printare 3D. Produsul finit funcţionează folosind o aplicaţie dezvoltată special pentru această funcţionalitate, care oferă acces „remote” la hardware-ul Lemaker, acesta putând fi controlat folosind touchscreen-ul de pe iPhone.

Soluţia nu este nici elegantă, nici foarte utilă, însă este o demonstraţie tehnologică interesantă. Cei care doresc să îşi producă propriile carcase Android pentru iPhone pot vizita site-ul Tendigi pentru instrucţiuni.

Citeşte şi Apple va ajuta utilizatorii de iPhone să treacă la Android

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult