O tânără din Noua Zeelandă vinde online un spaţiu pentru tatuaj de pe corpul său pentru a scăpa de datorii

Autori: Adrian Popa, Go4it.ro 08.12.2016
O tânără din Noua Zeelandă vinde online un spaţiu pentru tatuaj de pe corpul său pentru a scăpa de datorii
O blondă din Noua Zeelandă, care se pare că are multe datorii, a găsit o modalitate ingenioasă de a scăpa de ele. Bailey Price, în vârstă de 20 de ani, a lansat o licitaţie bizară pe site-ul Trade Me. Ea vrea să îşi facă un tatuaj pe posterior, iar persoana care va oferi cea mai mare sumă va putea alege modelul.  

 

Price, care lucrează într-un magazin cu articole pentru surferi, admite că are o „personalitate nebună”. 
 
Bailey promite că 10% din suma pe care o va primi va fi donată în scopuri caritabile. Câştigătorul licitaţiei va primi un tablou cu tatuajul de pe fundul tinerei, iar dacă este din Noua Zeelandă se va putea şi întâlni faţă în faţă cu ea. 
 
 
Suprafaţa pe care se va face tatuajul are dimensiunile 9cm x 9cm. Cea mai mare ofertă primită până acum este de 2.930 de dolari. Price a fost inspirată de Tina Beznec, care în 2012 a primit mai mult de 12.000 de dolari pentru a-şi tatua pe posterior logo-ul unul lanţ de cluburi de striptease, numit Calendar Girls. 
 
Potrivit unui reprezentant al site-ului de licitaţii Trade Me, Bailey îşi rezervă dreptul de a refuza o sugestie de tatuaj, în cazul în care aceasta nu este pe placul ei.