Pentru a avea succes pe Tinder, un pensionar de 69 de ani vrea să îşi schimbe legal vârsta [UPDATE]

04.12.2018
Pentru a avea succes pe Tinder, un pensionar de 69 de ani vrea să îşi schimbe legal vârsta [UPDATE]

Update 12.04.2018: Tribunalul a hotărât ieri, 3 decembrie, că Ratelband nu îşi poate schimba legal vârsta. Motivaţia a fost imposibilitatea de a mai seta apoi limite în funcţie de vârstă, precum dreptul la vot, dreptul de a conduce o maşină sau vârsta la care o persoană începe şcoala. De asemenea, acest lucru ar însemna ca 20 de ani de documente oficiale să fie declarate nule.

Într-un comunicat de presă oficial, tribunalul a mai declarat următoarele:

„Domnul Ratelband este liber să se simtă cu 20 de ani mai tânăr decât vârsta lui adevărată şi să se comporte ca atare. Modificarea datei sale de naştere ar însemna ca 20 de ani de documente oficiale referitoare la trecutul lui să dispară, documente precum certificate de naştere, de deces, de căsătorie sau parteneriate înregistrate putând fi declarate nule. Această situaţie ar duce la o varietate de implicaţii legale şi sociale.”

9.11.2018: Este oare legal să ne schimbăm data naşterii? Aceasta este întrebarea pe care Emile Ratelband o pune în Olanda. Acesta este cunoscut în ţara sa natală pentru discursuri motivaţionale, cariera politică şi emisiunile sale de televiziune, însă a devenit o adevărat vedetă internaţională peste noapte când a declarat că doreşte să îşi schimbe data naşterii pentru a avea mai mult succes pe Tinder, celebra aplicaţie de anunţuri matrimoniale.

Ratelband justifică această dorinţă oferind ca exemple alte lucruri pe care oamenii le pot schimba despre identitatea lor în ultimii câţiva ani. Cei care se nasc bărbaţi pot deveni femei, şi invers, în timp ce numele pe care îl primeşti la naştere poate fi oricând schimbat legal. De ce ar fi data naşterii o problemă în aceste condiţii? Mai ales când iei în calcul faptul că cei mai tineri au mai multe oportunităţi decât cei bătrâni.

Exemplul dat de Emile Ratelband în cadrul unui interviu pentru The Guardian a fost că vârsta lui biologică de 69 de ani îl împiedică de la a avea succes pe Tinder, întrucât utilizatorii nu caută pe această aplicaţie bărbaţi de această vârstă. Dacă şi-ar putea schimba vârsta de la 69 la 49 de ani, ar avea mult mai mult succes, fără să îşi schimbe deloc înfăţişarea.

De asemenea, acesta vorbeşte despre faptul că vârsta pe care o are nu îl caracterizează în viaţa de zi cu zi, el simţindu-se mult mai tânăr şi se simte discriminat atunci când doreşte să cunoască persoane noiu, sau chiar să încerce să îşi cumpere o maşină sau o casă.

Ratelband încearcă pe căi legale să „întinerească” cu 20 de ani şi a propus judecătorului care se ocupă de cazul lui chiar şi renunţarea la pensie pentru a duce la capăt acest proces. O hotărâre în acest caz va fi luată peste patru săptămâni.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult