S-a lansat Freewrite, maşina de scris inteligentă care salvează în cloud şi oferă integrare Google Docs

Autor: Adrian Popa 24.02.2016
S-a lansat Freewrite, maşina de scris inteligentă care salvează în cloud şi oferă integrare Google Docs

În era smartphone-ului, maşina de scris pare un instrument care provine dintr-un „Cretacic” al tehnologiei, mai ales pentru tinerii născuţi în anii `90. Însă asta nu înseamnă că acest dispozitiv nu poate fi reinventat pentru a-şi găsi un loc în secolul 21. Freewrite este o maşină de scris care salvează documentele în cloud şi dispune de integrare cu serviciul de productivitate Google Docs. Prezentat prima dată în 2014 (cu numele Hemingwrite) la CES, dispozitivul poate fi acum cumpărat, la preţul de aproximativ 450 de dolari.

Maşina de scris inteligentă dispune de conexiune Wi-Fi şi baterie cu autonomie de patru săptămâni. Singura aplicaţie care rulează pe dispozitiv este un procesor de text. Maşina poate salva în memoria internă peste 1 milion de pagini, aşa că viitorul „Shogun” va putea fi redactat de autorul său pe Freewrite.

Pentru cei pentru care memoria internă a maşinii de scris nu este suficientă, dispozitivul poate sincroniza documentele cu serviciile online Evernote şi Google Drive. Documentele pot fi trimise şi pe smartphone sau tabletă prin intermediul conexiunii Bluetooth.

Sunt persoane care se vor întreba cui se adresează acest dispozitiv. Foarte mulţi scriitori preferă să lucreze încă pe maşini de scris sau pe computere vechi, care au puţine elemente care distrag atenţia. De exemplu, George .R.R. Martin, autorul seriei „Cântec de gheaţă şi foc” pe care se bazează celebrul serial „Urzeala Tronurilor” de pe HBO, scrie pe un computer care rulează sistemul de operare DOS şi are instalat editorul de text WordStar 4.0 din anii ’80.