Sony a lansat un bec LED care poate reda sunet prin Bluetooth

Sony a lansat în Japonia unul dintre cele mai ciudate produse ale sale de până acum: LED Light Bulb Speaker. Este vorba despre un bec bazat pe tehnologie LED cu un difuzor audio integrat, care oferă  conectivitate wireless la dispozitive. Întregul bec poate fi controlat cu ajutorul unei telecomenzi şi oferă atât lumină, cât şi sunet ambiental în oricare loc din casă. Ideea nu este nouă, însă este primul astfel de dispozitiv realizat de către compania japoneză.

Becul oferă o luminozitate de 360 de lumeni, iar intensitatea sa poate fi setată de la distanţă folosind telecomanda sau o aplicaţia dedicată pentru smartphone. Având în vedere valoarea măsurată în lumeni, becul nu este printre cele mai luminoase de pe piaţă, oferind performanţă limitată, fiind potrivit mai degrabă într-o veioză sau lampă decât pe tavanul unei camere.

Conectarea la telecomandă se face prin intermediu tehnologiei NFC, în timp ce redarea de sunet se face printr-o conexiune Bluetooth. Existenţa acestui bec este justificată de Sony cu argumente care susţin că astfel poţi reda muzică în locuri în care era greu să instalezi un sistem audio. Deşi acest lucru poate fi adevărat, faptul că becul este lansat în acest moment doar în Japonia dezvăluie şi alte motive.

În Japonia, spaţiile de locuit sunt foarte mici, iar ocuparea acestora cu difuzoare şi alte echipamente voluminoase este evitată. Prin integrarea difuzorului într-un corp de iluminat, poţi rezolva două probleme dintr-o dată, fără să fie necesară instalarea de fire sau boxe prin toată casa.

LED Light Bulb Speaker ajunge în magazinele nipone pe data de 23 mai şi este listat pe site-ul oficial al companiei la preţul de 23.880 yeni japonezi, echivalentul a 200 de dolari. Cu un asemenea preţ, este greu de crezut că va avea un succes prea mare în alte regiuni, mai ales în condiţiile în care becurile LED non-smart devin din ce în ce mai accesibile.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult