Testate cu succes, drumurile pavate cu panouri solare ar putea alimenta cu energie oraşele viitorului

Testate cu succes, drumurile pavate cu panouri solare ar putea alimenta cu energie oraşele viitorului

Început ca un experiment în oraşul olandez Krommenie, primul drum pavat cu panouri solare s-a dovedit un succes peste aşteptări, un singur tronson cu lungimea de 70 metri şi lăţimea unei piste pentru biciclete generând 3000 kWh în doar câteva luni, suficient pentru alimentarea unei gospodării timp de un an.

˝Dacă traducem asta în producţie anuală, aşteptăm să obţinem mai mult de 70 kWh per metru pătrat per an˝, declară Sten de Wit, purtător de cuvânt pentru SolaRoad – grupul aflat în spatele acestui proiect.

Testate cu succes, drumurile pavate cu panouri solare ar putea alimenta cu energie oraşele viitorului

În loc de asfalt, SolaRoad plasează celule fotovoltaice sub panouri din sticlă foarte rezistentă, etanşate cu cauciuc şi sprijinite pe o fundaţie de beton, ansamblul rezultat putând susţine greutatea unor camioane de 12 tone fără a fi deteriorat. Fiecare panou este monitorizat individual cu ajutorul unor contuare inteligente, permiţând gestionarea eficientă a producţiei de electricitate şi diagnosticarea eventualelor probleme care pot apărea pe parcurs. De exemplu, dacă un panou este deteriorat sau murdărit cu noroi, ducând la scăderea producţiei de energie sub limita minimă impusă, sistemul poate emite automat alerte pentru remedierea problemei. Între timp, panoul afectat este deconectat automat de la reţea, fără a incomoda producţia de electricitate generată de restul tronsonului.

Proiectat şi îmbunătăţit de-a lungul unei perioade de 5 ani, sistemul oferă redundanţă şi durabilitate. Testat, ce-i drept, doar ca pistă pentru biciclete, primul drum pavat cu panouri solare a trecut cu succes de faza iniţială de testare. Străbătut de peste 150.000 biciclete, drumul a suferit doar o mică desprindere a învelişului din sticlă, indusă de fluctuaţiile mari de temperatură apărute pe timpul iernii.

În prezent, echipa SolaRoad lucrează la îmbunătăţirea învelişului exterior din sticlă: ˝Am creat un nou set de învelişuri, suficient de robuste pentru a rezista încărcărilor din trafic, oferind totodată suficientă aderenţă pentru vehiculele care îl străbat˝.

Lăsând la o parte costurile iniţiale, drumurile pavate cu panouri solare ar putea fi deosebit de utile, folosind spaţiul alocat deja traficului auto pentru a genera suficientă electricitate pentru alimentarea sistemelor de iluminat şi chiar s gospodăriilor din apropriere.

Înarmat cu rezultatele promiţătoare ale experimentului desfăşurat la Krommenie, grupul SolaRoad negociază deja cu alte consilii locale din Olanda pentru extinderea reţelei de drumuri solare în alte provincii. Un acord similar a fost semnat şi în Statele Unite, primul drum solar de pe acest continent urmând să fie instalat în statul California.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult