Un oraş le-a interzis locuitorilor să folosească telefonul în timp ce traversează strada

05.03.2018
Un oraş le-a interzis locuitorilor să folosească telefonul în timp ce traversează strada

Un oraş din California le-a interzis, printr-o hotărâre locală, locuitorilor să folosească telefonul în timp ce traversează strada. Administraţia din Montclair a publicat o notă pe site-ul oficial în care li se reamintesc cetăţenilor noile reguli, intrate în vigoare la începutul anului.

 

Locuitorii nu au voie să traverseze strada nici cu căşti în sau pe ambele urechi.

 

Edward Starr, managerul oraşului, a declarat că a fost inspirat de o hotărâre similară care a fost introdusă anul trecut în Honolulu.

 

 

Deocamdată, cei care încalcă hotărârea primesc doar un avertisment, dar începând cu luna august a acestui an se vor aplica amenzi. La prima abatere, amenda va fi de 100 de dolari, iar la a doua, într-un interval de 12 luni, de 200 de dolari.

 

CITEŞTE ŞI: Muzicianul ironizat de Eminem în melodia „Without me” susţine că a ajutat la inventarea iPhone

 

Alte oraşe folosesc tehnologia pentru a-i proteja pe pietonii distraşi de tehnologie. În Londra a fost montată, la sfârşitul anului trecut, o trecere de pietoni inteligentă. Aceasta dispune de camere, un panou LED imens, senzori şi un computer. Smart Crossing a fost testată în Mitcham, sudul Londrei. 

 

Tehnologia îi permite trecerii de pieteni să monitorizeze vehiculele şi pietonii în timp real. În funcţie de aceste date, marcajele sunt schimbate. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare. Este ... citește mai mult