Viaţa pe Marte a fost posibilă, afirmă rezultatele trimise de Curiosity

Viaţa pe Marte a fost posibilă, afirmă rezultatele trimise de Curiosity

La o lună după ce a efectuat prima operaţiune de foraj în solul planetei Marte, vehiculul de cercetare Curiosity a terminat cu laboriosul proces de colectare, sortare şi analizare a mostrelor şi a transmis către casă rezultatele. Conform acestora, solul planetei conţine toate elementele necesare care i-ar fi permis, la un moment dat în istoria sa, să susţină viaţa.

Cercetarea existenţei condiţiilor propice vieţii pe Marte a fost una dintre misiunile principale ale programului Curiosity şi, la şapte luni şi şase zile de la contactul cu solul planetei Marte, vehiculul de cercetare a oferit un răspuns afirmativ. În mostrele culese din zona Yellowknife Bay, albia unui curs de apă care s-a evaporat acum câteva milioane de ani, Curiosity a găsit urme de azot, carbon, oxigen, sulf, hidrogen şi fosfor, adică elementele critice pentru existenţa formelor de viaţă în forma pe care o cunoaştem în prezent.

Curiosity a confirmat totodată şi rezultatele programelor anterioare Spirit şi Opportunity, şi anume că apa a existat la un moment dat în forma ei lichidă potabilă, mostrele extrase din sol conţinând 20 de procente de argilă, pietricele cu urme evidente de eroziune şi un nivel de aciditate neutru.

Descoperirea celor de la NASA nu confirmă sub nici o formă existenţa, la un moment dat din trecut, a vieţii pe Marte, ci doar existenţa condiţiilor propice pentru apariţia şi susţinerea unor forme de viaţă simple precum microbii. Misiunea a confirmat însă existenţa unui habitat demult apus care s-a apropiat de cel terestru, Marte fiind prima zonă extra-atmosferică despre care putem afirma acum cu certitudine acest lucru.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News