De ce să alegi serviciul Wise pentru transfer de bani

13.07.2021
De ce să alegi serviciul Wise pentru transfer de bani

Datorită globalizării şi a pieţei de muncă internaţionale, un serviciu de transfer de bani este tot mai necesar în toată lumea. Datorită acestuia, cei dragi, rămaşi acasă, pot beneficia simplu şi rapid de bani din străinătate. Unul dintre cele mai utilizate servicii este Wise, care până în martie 2021 s-a numit transferwise.

Serviciile Wise au fost lansate în 2011, pentru cei care lucrau în străinătate. Acum, compania a ajuns la peste 8 milioane de utilizatori din întreaga lume, iar numărul lor este în continuă creştere.

Principalele avantaje ale Wise

Clienţii din România şi din toată lumea s-au declarat mulţumiţi în principal de aceste trei avantaje:

  • transfer bancar rapid din şi către mai multe ţări – Wise este prezent în peste 70 de ţări;
  • multiple metode de plată a transferului pe care clientul le poate alege după preferinţe;
  • transparenţa totală – clientul are acces la toate informaţiile referitoare la plata şi derularea transferului (se elimină dezavantajul costurilor ascunse);

Care sunt serviciile oferite

Principalele servicii oferite de Wise sunt următoarele:

  • Cardul de debit – prin intermediul său se pot realiza uşor, rapid şi ieftin transferuri, comparativ cu un card de credit. Taxa de transfer percepută este de 3.25 lire sau echivalentul în moneda naţională la o sumă de 1000 de lire sterline transferate;
  • Cardul de credit – asigură un transfer accesibil şi rapid. Acceptă toate tipurile de card Visa, Mastercard sau unele Maestro. Taxa de transfer este de 3,75 de lire sau echivalentul în moneda naţională la o sumă de 1000 de lire transferate;
  • Transfer bancar – Wise este cea mai ieftină varianta de transfer internaţional, dar că dezavantaj este amintit de către utilizatori timpul mai mare de procesare a plăţilor.

Cum funcţionează

Pentru un transfer, este necesară configurarea unui cont internaţional Wise, după care se face plata propriu-zisă cu taxele aferente. Transferul se poate face atât online, prin intermediul serviciului bancar al fiecăruia, la telefon, prin serviciul bancar telefonic sau fizic, la o sucursală a băncii.

Deschiderea unui cont pentru transfer se face în câţiva paşi, conform Financer. Prima dată este necesară înscrierea gratuită în aplicaţia Wise sau online, cu ajutorul unei adrese de e-mail sau al unui cont de Google sau Facebook. Se va menţiona suma care urmează să fie trimisă, iar site-ul va afişa taxele şi comisioanele. Se completează detaliile bancare ale destinatarului, se verifică identitatea expeditorului, prin trimiterea unei copii după documentul de identitate. Ulterior se realizează plată, trimiţându-se banii prin transfer bancar, card de debit sau card de credit. Compania anunţa destinatarul că urmează să i se transfere bani, iar transferul poate fi urmărit.

Înainte de a trimite bani, este important ca utilizatorii să cunoască limitele maxime în privinţa banilor ce pot fi transferaţi prin Wise, limite care pot varia în funcţie de monedele de schimb sau de tipul de transfer. Se pot depăşi aceste limite doar în situaţia în care se vor configura mai multe transferuri care să se încadreze în limitele stabilite.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult