Aceste drone sunt capabile să planteze 40.000 de copaci într-o lună

30.10.2020
Aceste drone sunt capabile să planteze 40.000 de copaci într-o lună

În zonele din Canada afectate de incendii, un startup folosește drone pentru a planta copaci rapid și cu costuri reduse. Aparatele de zbor sunt mult mai eficiente decât oamenii, fiind capabile să planteze 40.000 de copaci în 30 de zile.

Dronele aparțin startup-ului Flash Forest, care și-a propus ca până în 2028 să planteze, folosind această tehnologie, un miliard de arbori. Eficiența dronelor în acest domeniu este binevenită. Potrivit organizației Intergovernmental Panel on Climate Change, omenirea trebuie să planteze o suprafață de pădure de dimensiunile Statelor Unite pentru a limita încălzirea globală la doar 1,5 grade Celsius.

Trebuie, de asemenea, să stopăm despăduririle. În acest moment, pierderile nete ale planetei sunt de șapte miliarde de arbori în fiecare an.

Citește și: O dronă care culege fructe a primit finanțare și intră în producția de serie

Dronele firmei Flash Forest sunt pilotate de oameni. Cei mai buni vor ajunge să plaseze 50.000 de semințe pe zi. Prin comparație, cel mai bun lucrător ar putea pune în sol, manual, 1.500 de semințe.

Pădurile din toată lumea, salvate de drone?

Semințele sunt lansate în capsule speciale, care conțin toate elementele necesare – un mix proprietar de substanțe și elemente – pentru a le asigura succesul. Acestea germinează, astfel, cu câteva săptămâni mai repede decât în mod natural.

Dronele folosesc un sistem pneumatic cu care lansează capsulele, care se înfig în sol.

După Canada, firma se va extinde în Hawaii, unde urmează să planteze 300.000 de copaci. Programe pilot mai sunt programate pentru Australia, Columbia și Malaezia.

Flash Forest from Studio 549 on Vimeo.

Flash Forest nu este singurul startup de acest fel. O companie din SUA, numită DroneSeed, a dezvoltat drone capabile să reîmpădurească suprafeţe de mari dimensiuni, dar şi să împrăştie substanţe pentru a elimina bolile care afectează copacii.

Sursa: Fast Company

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult