Drona de securitate care zboară singură prin casă, lansată de Amazon: Ring Always Home Cam. VIDEO

29.09.2021

Amazon a prezentat anul trecut un concept de dronă „indoor”, Ring Always Home Cam, care poate servi drept sistem de securitate pentru acasă sau poate completa unul deja existent. În 2021, acest produs devine realitate, compania pornind înscrierile pentru a putea intra în posesia unui astfel de dispozitiv. Prețul poate părea mic pentru unii sau mare pentru alții, însă este un produs care poate da startul unei întregi categorii.

Drona Ring Always Home Cam poate fi folosită pentru a verifica în zbor ce se întâmplă acasă

Ring Always Home Cam propune o soluție de securitate zburătoare pentru acasă. Vorbim despre o dronă echipată cu o cameră video, care poate fi controlată de la distanță pentru a putea verifica ce se întâmplă în locuință. Desigur, Always Home Cam este bine integrată în sistemul Ring și poate funcționa alături de senzorii de securitate și camerele de supraveghere pentru a putea verifica ce se întâmplă.

ring always home cam

Pentru siguranța dispozitivului, casei și persoanelor, drona Ring Always Home Cam nu poate să fie controlată de la distanță decât pe o cale deja stabilită. Atunci când setezi prima dată drona, trebuie să o ghidezi în mână prin toate locurile în care poate să ajungă fără să se lovească de obstacole. De asemenea, poți seta pe hartă puncte cheie precum „bucătărie”, „baie”, „ușa de la intrare”, etc. Astfel, atunci când activezi drona de la distanță, poți să o ghidezi rapid către punctele cheie. Drona va folosi rutele stabilite la prima configurare pentru a naviga. Elicele dronei sunt protejate de o acoperitoare de plastic în cazul în care apare un obstacol neprevăzut.

În termeni de performanță, vorbim despre 5 minute de zbor, deci nu foarte mult. Nu vei putea zbura cu drona prin casă foarte mult, mai ales când luăm în calcul faptul că timpul de încărcare este de două ore. Filmarea se face la rezoluție 1080p. De asemenea, funcționalitatea este limitată la un singur etaj.

Drona costă 250 de dolari și este necesară înregistrarea pe o listă specială Amazon, care va invita pe rând un număr limitat de clienți să o cumpere.

sursa: The Verge

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult