Hai cu Blu-ray-u’!

14.09.2007
Hai cu Blu-ray-u’!

Sony încearcă prin diverse modalități să determine cât de cât piața să treacă la mediile optice HD. Și cum se numără printre principalii susținători ai standardului Blu-ray, nu mai are rost să spun pentru ce militează. Într-un fel reușește prin consola PS3, vândută în 6 milioane de exemplare după analizele interne ale Sony, sau în 3.7 milioane de unități din voci neoficiale.

Mai nou, niponii au lansat o serie de player-e Blu-ray care pot citi și scrie doar pe astfel de medii optice, suportul pentru DVD fiind înlăturat. În același timp, cele patru modele lansate, recunosc mediile Blu-ray dual-layer, adică discuri de 50 GB, spre deosebire de modelele anterioare care puteau citi doar variantele de 25 GB.

În cazul în care interesează pe cineva am să enumăr și modelele proaspăt lansate: BDZ-X90, BDZ-L70, BDZ-T50 și BDZ-T70. Dar mă gândesc că nu prea aveți ce face cu ele în România, țară unde nu există încă discuri Blu-ray, fie ele pline cu filme sau neinscripționate.

Îmi sună foarte atractiv un astfel de disc optic pe care ar încăpea conținutul a mai bine de 60 de CD-uri. Imaginați-vă: în loc de 60 de discuri aveți doar două; al doilea de back-up, foarte important.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News