Zeci de persoane au mărșăluit joi pe străzile din San Francisco pentru a cere giganților tehnologici să oprească dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale. Participanții au transmis mesajul ferm de a „opri cursa inteligenței artificiale” până la adoptarea unor reglementări internaționale stricte, transmite Mediafax.
Manifestația a debutat în fața sediului OpenAI și a continuat la birourile Anthropic, înainte ca mulțimea să se îndrepte spre primăria orașului, potrivit Euronews. Acolo, protestatarii i-au cerut primarului Daniel Lurie și Consiliului de Supervizori să declare o stare de urgență locală privind riscurile asociate acestei tehnologii. Oamenii cer suspendarea creării unor sisteme tot mai avansate până când vor fi asigurate garanții clare și susțin un tratat global care să impună standarde stricte de siguranță și limite tehnologice.
Pe parcursul acțiunii, participanții au afișat pancarte și au scris mesaje pe trotuare, cu avertismentul că „extincția este pe masă”. Totodată, aceștia au îndemnat angajații celor două companii să demisioneze și să susțină public impunerea unor restricții la nivel mondial.
Mobilizarea din San Francisco vine pe fondul unor noi îngrijorări din industrie, apărute după ce OpenAI a raportat șase situații în care modelul său a manifestat un comportament catalogat drept neașteptat sau îngrijorător. Pe lângă riscurile directe de securitate, manifestanții au atras atenția asupra amprentei ecologice a domeniului, cu referire la consumul masiv de energie din centrele de date și la efectele tehnologiei asupra climei.