Tehnologia deep fake ar putea fi folosită pentru a înlocui DJ-ul de radio

06.12.2021
Tehnologia deep fake ar putea fi folosită pentru a înlocui DJ-ul de radio

Tehnologia deep fake a fost folosită pentru diverse clipuri amuzante pe internet, precum contul de TikTok cu o „clonă” a lui Tom Cruise, pentru clipuri politice false, sau pentru pornografie, însă abia acum încep să apară și cazuri cu o adevărată utilitate. De exemplu, WellSaid Labs, o companie AI din Seattle, folosește deep fake audio pentru a automatiza DJ-ul de radio. În curând s-ar putea să auzim la radio voci naturale, bazate pe cele ale unor persoane reale, dar generate complet pe baza unui algoritm.

Poate fi creat un DJ virtual de radio cu ajutorul deep fake audio

Modul în care acest software funcționează este similar cu oricare altă tehnologie AI. Pentru a genera o voce, algoritmul trebuie să primească un set de date cât mai mare, pentru o acuratețe cât mai bună. Andy Chanley, DJ de radio din Los Angeles, și-a împrumutat vocea către WellSaid Labs pentru a crea ANDY, un DJ de radio virtual. ANDY poate să reproducă natural, cu vocea persoanei reale, cu tot cu intonație de radio, orice text primește.

Mai mult, folosind algoritmii creați de Super Hi-Fi, un alt startup de AI din Los Angeles, ANDY poate primi atât texte, cât și un playlist, algoritmul putând astfel să facă toată munca unui DJ, de la cititul de știri, la discuții despre muzica pe care o pune și până la schimbarea automată a melodiilor.

Cei care dezvoltă aceste tehnologii spun că vor putea în viitor să automatizeze complet treaba unui DJ de radio. Singurul lucru care lipsește în prezent este redactarea de texte, care este deja posibilă cu ajutorul inteligenței artificiale. MSN News, de exemplu, folosește deja roboți pentru redactarea unor știri.

Desigur, AI-ul nu va fi lăsat singur să facă toată treaba, fără monitorizare. În cazul DJ-ilor AI, vor exista echipe de moderare, care vor verifica textele și le vor modifica corespunzător.

Cei care își împrumută vocea pentru astfel de software, vor fi plătiți de către compania care dezvoltă AI-ul în funcție de proiect. Vocile vor putea fi vândute către companii media, care vor un DJ virtual, dar ar putea fi folosite și pentru clipuri video „corporate” pentru training-uri, sau pentru a citi cărți în format audiobook.

sursa: Reuters

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult