Apple mai câştigă un proces, de data asta împotriva Motorola

14.09.2012
Apple mai câştigă un proces, de data asta împotriva Motorola

Apple luptă cu toate armele împotriva competitorilor din lumea Android şi înscrie o nouă victorie legată de încălcarea unui patent.

Apple mai câştigă un proces, de data asta împotriva Motorola

De această dată vinovatul este Motorola, compania fiind acuzată de includerea pe terminalele Android din ofertă a unui efect numit „rubber-banding”, ce afectează modul în care sunt derulate paginile în browser-ul web. Cu acest efect, pagina derulată nu se opreşte brusc odată ce am ajuns în josul acesteia, ci răspunde la gestul swipe ieşind puţin din câmpul vizibil, după care revine cu un efect ce poate fi asemănat unui elastic sau bandă de cauciuc. Aparent, Apple deţine un patent pentru acest efect şi a acuzat Motorola de copierea funcţiei de pe dispozitivele sale.

În răspunsul dat încă din luna aprilie, Motorola a recunoscut încălcarea patentului, dar a luptat încercând să invalideze patentul Apple. Strategia s-a schimbat în luna august, când Motorola a ales să nege încălcarea acestui patent. Niciuna din aceste strategii nu pare să fi funcţionat, Apple obţinând la un tribunal din Munchen, Germania, dreptul de a institui ordin judecătoresc împotriva tabletelor şi telefoane Motorola.

În funcţie de suma pe care este dispusă să o plătească tribunalului din Munchen, Apple poate obţine blocarea folosirii tehnologiilor patentate (32 milioane dolari), oblicarea rivalului Motorola să scape de dispozitivele incriminate (12.9 milioane dolari în plus) şi chiar obligarea retragerii de pe tot teritoriul Germaniei a produselor afectate (încă 12.9 milioane dolari).

În timp ce reprezentanţii Motorola sunt aşteptaţi să facă apel la decizia dată de tribunalul din Munchen, deznodământul acestui proces îi îngrijorează pe mulţi dintre partenerii Google care oferă produse bazate pe Android – sistem de operare ce pare să aibă cele mai multe probleme legate de încălcarea unor tehnologii patentate, stabilind un record nedorit pentru întreaga industrie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult