Bărgăilă’s Twenty-one: Ocean’s Eleven cu hackeri care eşuează

12.03.2009
Bărgăilă’s Twenty-one: Ocean’s Eleven cu hackeri care eşuează

O reţea de hackeri români, condusă de un anume Flavius Bărgăilă, a fost ieri anihilată în urma descinderilor făcute de poliţiştii de la “Crimă Organizată” în nu mai puţin de cinci localităţi (Timişoara, Lugoj, Caransebeş, Hunedoara şi Piteşti). Pentru ca hoţii să nu aibă răgaz să se anunţe între ei, operaţiunile din toate cele cinci oraşe au avut loc la aceeaşi oră. 22 de membri ai reţelei au fost reţinuţi, în frunte cu “El Comandante” Bărgăilă.

Timp de un an, prin atacuri de tip phishing, aşa-numiţii hackeri au adunat o sumă de aproximativ 350.000 de Euro. Metoda nu este deloc una complicată, fiind printre cele mai la îndemână pentru indivizii care acţionează pe Internet.

Descinderi in forta in vestul tarii! Politistii la vanat de hackeri

StirileProTV.ro

 

Concret, clienţii unor bănci din Italia şi Spania primeau mail-uri în care li se solicitau datele conturilor, inclusiv codul PIN. Paginile pe care aceştia introduceau informaţiile erau însă clonate, iar datele ajungeau fix la culegători.

Până la această oră, doi dintre indivizii reţinuţi au fost arestaţi preventiv şi încă doi îşi aşteaptă rândul să fie audiaţi.

Cazul a atras atenţia unor publicaţii online internaţionale, printre care binecunoscutul TG Daily. Redactorii notează cu ironie cum că “hackerii români s-au luptat cu legea – legea a învins”.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News