Browserele Opera pentru mobile vor căuta cu Google

Browserele Opera pentru mobile vor căuta cu Google

Cele două browsere pentru telefoane mobile ale companiei norvegiene, Opera Mobile şi Opera Mini, vor folosi pe viitor Google ca motor de căutare implicit. Până acum, onoarea de a fi motor de căutare implicit în browserele Opera le revenea celor de la Yahoo!

Foarte mulţi utilizatori s-au plâns de faptul că, în Opera Mini de exemplu, nu putea fi schimbat motorul de căutare implicit. Se putea folosi orice motor de căutare, dar cel implicit rămânea Yahoo. Acum, odată cu înţelegerea dintre Opera şi Google, utilizatorii vor putea schimba browser-ul implicit. Şi asta pentru că Google, spre deosebire de Yahoo, nu a impus această condiţie. Google va fi browser-ul implicit, dar utilizatorul îl va putea schimba oricând.

Modificarea va surveni începând cu luna următoare, printr-un update. Cei de la Google fac astfel încă un pas spre cucerirea pieţei Internetului mobil, după ce nu cu mult timp în urmă, s-au înţeles şi cu Nokia. Reprezentanţii Yahoo susţin că ei sunt cei care au dorit să încheie parteneriatul cu Opera. Însă nu ştiu dacă trebuie să-i credem, browserele Opera au o cota foarte mare de piaţă, iar funcţia de browser implicit în acestea conferă poziţia de motor de căutare dominant pe Internetul mobil.

Opera Mobile