Chrome va pedepsi site-urile care păcălesc oamenii să se aboneze la notificări

29.05.2020
Chrome va pedepsi site-urile care păcălesc oamenii să se aboneze la notificări

Google a redus deja numărul de popup-uri care apar în browserul său Chrome, iar acum se ocupă și de site-urile care încearcă să îi păcălească sau forțeze pe utilizatori să se aboneze la serviciile lor de notificări. Anunțul a fost făcut be blogul oficial Chromium.

Pentru site-urile care au un număr redus de persoane care se abonează la notificări, acest serviciu va fi dezactivat implicit. Un mic mesaj va apărea în parte de jos a ecranului, prin care utilizatorul va fi întrebat dacă dorește să îl activeze.

Aceste schimbări vor fi disponibile pentru publicul larg în versiunea Chrome 84, care va fi disponibilă în luna iulie.

Sunt vizate în special site-urile care nu le permit utilizatorilor acces la conținut dacă nu activează notificările. Potrivit companiei, acesta este un lucru de care foarte mulți utilizatori ai browserului de internet se plâng.

Google spune că un număr mare de cereri de abonare la notificări vin de la un număr mic de site-uri.

Site-urile vor fi informate prin intermediul Search Console de aceste schimbări pentru a avea timp să se pregătească.

Totodată, Google Chrome nu va mai afișa reclamele care consumă multe resurse de sistem începând cu versiunea 86 a browserului. Aceasta va fi disponibilă în luna august, a transmis compania.

CITEȘTE ȘI:

Chrome primește o funcție care le va ușura viața celor care lucrează cu zeci de taburi deschise

Google a adăugat în browserul Chrome noi setări pentru securitate și confidențialitate

Chrome Web Store pune frână extensiilor abuzive instituind noi reguli anti-SPAM

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult