Cum arată rivalul Twitter inspirat de Instagram

12.06.2023
Cum arată rivalul Twitter inspirat de Instagram

În timp ce Twitter pare să piardă teren sub conducerea stângace a actualului proprietar Elon Musk, Meta lucrează la un posibil înlocuitor, de promovat sub umbrela rețelei Instagram.

Unul dintre directorii de top ai Meta a demonstrat angajaților o versiune preliminară a rivalului Twitter. Noul serviciu, intenționat să ia forma unei aplicații de sine stătătoare, se va integra cu ActivityPub, protocolul descentralizat de social media dezvoltat în regim open-source de către World Wide Web Consortium. Acest aspect va permite interconectarea și altul platforme de social media compatibile, precum Mastodon, utilizatorii putând migra de la o platformă la alta după bunul plac.

Numită de către directorul de produse Meta, Chris Cox, „răspunsul nostru la Twitter”, aplicația va folosi baza de conturi Instagram pentru a popula automat informațiile utilizatorilor. Deși măsura nu presupune înregistrare automată a conturilor Instagram pe noua platformă de social media, operațiunea va putea fi redusă la doar câteva clicuri pentru doritori. Cu siguranță, Meta va găsi numeroase oportunități de promovare și ademenire a utilizatorilor către serviciul de mesagerie nou lansat.

Numele de cod intern al aplicației este „Proiect 92”, iar numele său public ar putea fi Threads. Astfel, rivalul Twitter ar putea fi cunoscut pur și simplu sub numele Threads, utilizatorii platformelor Meta având oportunități ample să afle de acesta, bb folosind celelalte servicii ale platformei.

Vestea proastă este că strategia Meta privind administrarea datelor despre utilizatori nu este cu nimic mai bună decât cea folosită de actualul proprietar al rețelei Twitter, ambele companii fiind complet fixate pe maximizarea oportunităților pentru profit.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult