După Binance, acum și Coinbase este investigat de autoritățile SUA, semănând panică în piețele crypto

06.06.2023
După Binance, acum și Coinbase este investigat de autoritățile SUA, semănând panică în piețele crypto

Autoritățile SUA au acuzat Binance, cel mai mare exchange de criptomonede din țară, de administrarea netransparentă a fondurilor aduse de clienți și manipularea volumelor de tranzacționare, cu scopul eludării obligațiilor fiscale. Iar Coinbase ar fi luat rolul de broker, facilitând evaziunea fiscală prin ascunderea tranzacțiilor operate de clienți.

Potrivit Securities and Exchange Commission, Coinbase a acționat ca un broker, bursă și agenție de compensare pentru investițiile care sunt supuse regulilor SEC, fără a se înregistra în mod corespunzător. Autoritatea de reglementare susține că folosirea acestor practici a permis companiei să evite atât plata taxelor, dar și constrângerile prevăzute de legislația împotriva conflictelor de interese.

Numărând peste 100 de milioane de clienți în SUA și miliarde de dolari în volume zilnice de tranzacționare cu active digitale, precum Bitcoin, Coinbase riscă sancțiuni drastice vizând obligațiile fiscale restante, care s-ar putea răsfrânge inclusiv asupra clienților înregistrați pe platformă.

Fondat în anul 2012, exchange-ul Coinbase a intrat în declin odată cu anul 2021, după listarea pe Bursă chiar în apogeul freneziei cripto. Astfel, de la o valoare de piață de aproape 100 de miliarde de dolari, compania valorează în prezent mai puțin de 12 miliarde dolari. Odată cu prăbușirea imediată cu 14% a prețului acțiunilor, vestea despre investigarea operațiunilor Coinbase de către SEC a stârnit panică și în piețele de criptomonede. Spre exemplu, prețul Bitcoin a scăzut de la aproximativ 27.000 dolari la puțin peste 25.000, în doar câteva ore.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult