Facebook ajustează vizibilitatea detaliilor personale afișate despre utilizatorii platformei

18.11.2022
Facebook ajustează vizibilitatea detaliilor personale afișate despre utilizatorii platformei

După ce ani de-a rândul, strategia a fost de a încuraja utilizatorii să adauge cât mai multe detalii la profilul de Facebook, Meta pare să fi ajuns la concluzia că divulgarea prea multor informații sensibile ar putea fi în dezavantajul persoanei respective.

Probabil, anticipând noi procese colective și „pericolul” unor amenzi usturătoare, Meta a decis să ascundă de la secțiunea ”About” a profilului de Facebook acele informații care ar putea fi folosite mai târziu împotriva utilizatorilor.

Astfel, în curând nu vor mai fi vizibile detalii precum orientarea sexuală, convingerile politice și religia, așa cum a u fost bifate la completarea profilului de Facebook. Pe lista detaliilor considerate prea „riscante” pentru a mai fi afișate public intră și adresa de domiciliu, oricât de incompletă ar fi fost completată. Rămâne de văzut dacă Meta va ascunde și numărul de telefon pe care unii utilizatorii încă îl au afișat în mod public pe profilul de Facebook, în condițiile în care și acesta poate fi folosit pentru a hărțui persoana respectivă.

Potrivit Meta, schimbarea face parte din efortul actual de a „face Facebook mai ușor de navigat și utilizat”. Nu este clar dacă modificările anunțate prevestesc alte schimbări pentru designul paginilor de profil sau pur și simplu administratorul Facebook a decis să facă puțină „curățenie”, eliminând acele secțiuni pe care majoritatea utilizatorilor le lasă oricum necompletate.

Utilizatorii care au atașate profilului public de Facebook informații pe cale să fie ascunse vor fi informați din timp despre schimbarea pregătită de Meta pentru data de 1 decembrie.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult