Facebook ar putea fi folosit de peste jumătate din populaţia Pământului în următorii 15 ani

05.02.2016
Facebook ar putea fi folosit de peste jumătate din populaţia Pământului în următorii 15 ani

Recent, Facebook a atins numărul de 1,59 miliarde de utilizatori activi pe reţeaua sa de socializare, însă CEO-ul Mark Zuckerberg nu se opreşte aici. Planurile sale de viitor pentru compania pe care a fondat-o în urmă cu 12 ani sunt pe termen lung, iar internetul anului 2030 va fi foarte diferit în viziunea sa. Zuckerberg se aşteaptă ca peste încă 14 ani, peste jumătate din populaţia planetei să deţină un cont Facebook.

Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu cu USA Today, în care conducătorul companiei a declarat că peste 60% dintre cetăţenii planetei vor deţine un cont pe reţeaua sa de socializare. Această cifră ar reprezenta aproximativ 5 miliarde de utilizatori, întrucât numărul total de oameni este estimat să atingă 8,5 miliarde până în 2030. Pentru a atinge acest scop, Facebook doreşte să colaboreze cu companii şi organizaţii guvernamentale din toată lumea pentru a împinge iniţiativa Internet.org, care să ofere internet gratuit în zonele în care conexiunile sunt puţine, lente şi scumpe.

Se pare că Facebook are în plan să ofere internet gratuit, Zuckerberg confirmând faptul că există deja în producţie un model de dronă numit Aquila care funcţionează pe bază de energie solară, care ar putea transmite semnal WiFi pentru conectare la web. Cu internet gratuit şi un număr din ce în ce mai mare de utilizatori pe Facebook, probabil că în viitorul apropiat vom întâlni foarte puţine persoane care nu folosesc reţeaua de socializare zilnic.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult