Facebook ne dă voie să edităm comentariile postate

22.06.2012
Facebook ne dă voie să edităm comentariile postate

Gata cu frustrările date de comentariile greşite, care odată postate nu mai puteau fi rectificate decât ştergându-le complet şi scriind din nou întregul mesaj.

Facebook ne dă voie să edităm comentariile postate

Facebook va avea în curând o funcţie pentru editarea comentariilor deja postate, prin care vom putea corecta rapid orice scăpări gramaticale sau remarci nepotrivite la adresa unei poze sau persoană.

În stilul ce caracterizează reţeaua Facebook, toate comentariile încărcate (greşite sau corectate) se contabilizează şi rămân păstrate într-un istoric. Astfel, fiecare comentariu editat va avea un istoric cu toate modificările făcute, accesibile oricui este interesat să le citească. În acest mod sunt evitate situaţii nedorite în care cineva schimbă complet mesajul unui comentariu, pentru a dezinforma sau ascunde diverse informaţii.

Fiecare comentariu editat va avea un istoric de corecturi

Funcţia de editare a comentariilor este disponibilă deja pentru o parte din utilizatori şi va fi introdusă la nivel global în zilele următoare, pentru toată reţeaua facebook.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult